Suntem la un pas de o criză a medicamentelor!

Suntem la un pas de o criză a medicamentelor! Pacienții așteaptă ca Ministerul Sănătății să le prezinte soluțiile găsite, astfel încât din farmacii să nu dispară 71 de medicamente. 21 dintre acestea nu au alternativă.

Sute de mii de bolnavi în pericol

Reprezentanții pacienților sunt îngrijorați și fac un apel public care semnalează pericolului retragerii a 71 de medicamente din farmaciile din România la începutul lunii noiembrie.

Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu: „Pentru că timpul nu mai are răbdare cu pacientul român transmitem o Scrisoare Deschisă celor mai importanți factori de decizie din domeniul Sănătății Publice din România. Guvernului României, premierului Viorica Dăncilă, Ministerului Sănătății, ministrului Sorina Pintea precum și Președintelui României, Klaus Iohannis. Le atragem atenția asupra crizei iminente, pentru sute de mii de pacienți și familiile lor, provocate de dispariția de la 1 noiembrie a celor 71 de medicamente. Dintre acestea 21 nu au alternativă terapeutică și este nevoie urgentă de a găsi și pune în aplicare soluții de rezolvare a acesteia.”

Suntem la un pas de o criză a medicamentelor!

Și Asociația Producătorilor Internaționali de Medicamente trage un semnal de alarmă cu privire la riscul iminent de declanșare a unei noi crize a medicamentelor. Ei cer ministrului interimar al sănătății  să facă publice măsurile necesare pentru menținerea medicamentelor  în farmacii.

Director Executiv al ARPIM, Dan Zaharescu: “Sute de mii de pacienți cu boli cardiovasculare, diabet, astm, bronhopneumopatie cronică obstructivă și reumatism sunt amenințați să rămână fără tratamentul necesar. Cu 71 de medicamente dispărând efectiv de pe lista de prețuri și deci din farmacii, începând cu 2 noiembrie, este nevoie de măsuri efective, asumate imediat.”

Acesta spune că singura soluție viabilă este prelungirea valabilităţii prețului pentru toate medicamentele din CANAMED, chiar de mâine.

Distribuie acest articol

Articolul precedent

O cojiță la nivelul scalpului poate fi psoriazis

Articolul următor

Roboți de diluție, achiziționați în premieră națională

Articole în trending