Ministrul Sănătăţii promite molecule inovative pentru pacienți

Ministrul Sănătăţii promite molecule inovative pentru pacienți. Nelu Tătaru spune că a vorbit cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului să fie reluate studii clinice pentru a putea aduce pe piaţă molecule noi.

Reformă la Agenția Națională a Medicamentului

Ministrul Tătaru susține că vor produce schimbări la ANMDM.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Noi chiar am discutat cu cei la Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România pentru a relua tot ce înseamnă studii şi a putea readuce sau aduce pe piaţă molecule noi. (…) Noi am făcut evaluarea în acest mod. O să vedeţi în următoarea perioadă şi o schimbare de structură şi o schimbare de conducere la nivelul Agenţiei Naţionale Medicamentului prin prisma atât a studiilor, a preţurilor, cât şi a evaluării prezenţei medicamentelor pe piaţă şi soluţiilor pe care le putem găsi.”

Ministrul Sănătăţii promite molecule inovative pentru pacienți

Oficialul susține că ministerul pe care îl conduce pregătește mai multe ordine de ministru pentru molecule inovative.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, pregătim mai multe ordine de ministru al Sănătăţii pentru tot ce înseamnă molecule inovative, le avem în discuţie cu tot ce înseamnă producători şi importatori de medicamente, cât şi biosimilare. Suntem în momentul în care trebuie o schimbare şi cred că am vazut-o cu toţii, trebuie o schimbare şi în industria farma şi tot ce înseamnă piaţa de medicamente, în condiţiile în care avem o cerere şi în care pacientul în acest moment este dispus să plătească şi un preţ mai mare, dar să se găsească pe piaţă.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Raed Arafat: Nu putem opri virusul!

    Articolul următor

    Nelu Tătaru: Cred că noi am lipit toate valurile!

    Articole în trending