Hipertensiunea arterială  nu are simptome!

Hipertensiunea arterială  nu are simptome! Medicii cardiologi trag un semnal de alarmă și le cer oamenilor să își verifice tensiunea constant. Și asta pentru că 60% dintre decesele din fiecare an sunt cauzate de afecțiunile cauzate de hipertensiunea arterială.

3 din 10 pacienți nu urmează tratamentul prescris

Medicii spun că 3 din 10 pacienți nu urmează tratamentul dat de specialist pentru hipertensiune arterială . Acest tip de medicație se ia toată viața și bolnavii nu ar trebui să renunțe la el doar că se simt mai bine.

Președintele Societății Române de Cardiologie, prof. dr. Dragoș Vinereanu: “Unii uită să ia pastille, unii nu se simt bolnavi cronici, alții renunță pentru că le-a permis medicul și spun că dacă se simt bine pot întrerupe tratamentul.(…) Hipertensiunea arterială este ucigașul silențios. Nu avem simptome în hipertensiunea arterial. Simptomele apar rar.”

Conform statisticilor, din aproximativ 7,4 milioane de români 20% nu ştiu că suferă de hipertensiune şi în consecinţă nu se tratează şi se expun riscului de moarte prematură.

Hipertensiunea arterială  nu are simptome!

Medic primar cardiologie Spitalul de Urgență Florească, dr. Elisabeta Bădilă:  „Pacienții noștri trebuie să înțeleagă că nu cifrele tensionale în sine sunt cele care îi omoară. Ci complicațiile rezultate: accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă, infactul de miocard sau insuficiența renală. Neînțelegerea la nivelul populației hipertensive a necesității urmării tratamentului recomandat probabil are multe explicații. Dincolo de educația pacientului (…), trebuie să fie urmată de relația medic-pacient, care deseori suferă pentru că timpul alocat unei consultații este de multe ori insuficient. (…) Hipertensiunea înseamnă de obicei tratament tot restul vieții.”

Potrivit reprezentanţilor Societății Române de Cardiologie, nivelul de informare, de acţiune şi tratament continuă să fie scăzute în rândul populației.

Medicii cer un plan național de control al bolilor cardiovasculare

Medicii cardiologi solicită autorităților un plan național de control al bolilor cardiovasculare acces la servicii de prevenţie primară şi secundară.

Președintele Societății Române de Cardiologie, prof. dr. Dragoș Vinereanu: “Avem nevoie de implementarea unor noi linii terapeutice şi de noi proceduri, de informarea şi responsabilizarea populaţiei, de un program de screening şi prevenţie a bolilor cardiovasculare. (…) În acelaşi timp, deşi în România avem programe naţionale importante în domeniul cardiologiei, finanţarea unora dintre acestea rămâne în continuare sub nivelul optim. Numai în cazul hipertensiunii arteriale, cauza ce determină cele mai multe decese prin boli cardiovasculare în România şi Europa (peste 62%), ignoranţă şi diagnosticarea târzie pot fi legate direct de impactul devastator al bolii.”

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Vaccinurile antigripale ar trebui compensate pentru copii

    Articolul următor

    Topul spitalelor în care li se cere spagă bolnavilor

    Articole în trending