Care este riscul de contaminare cu SARS-COV-2 din apa mării? Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că riscul este mic dacă respectăm distanța fizică.
“Dacă se păstrează distanța riscul nu există”
Potrivit specialiștilor riscul de infectare cu coronavirus în mare, ape curgătoare, lacuri sau piscine este extrem de mic. Profesorul Rafila a spus la un post de televiziune că ne putem infecta și în aceste locuri dacă nu păstrăm distanța fizică.
Președintele Societății Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila: “Apa nu e un mod de transmitere, evident. Sigur că dacă apropierea este prea mare și există contact direct între două persoane, atunci riscul de infecție, dacă una din ele are o boala inaparentă, asimptomatică, sigur că poate transmite boala. Dar repet, cu cât păstrăm distanța, cu atât riscul nu există. Dacă discutăm de piscine sau de apa mării în sezonul cald, discutăm despre spații deschise, nu despre spații închise.”
Care este riscul de contaminare cu SARS-COV-2 din apa mării?
Dacă este vorba despre înotul în piscine, specialistul spune că în principiu este sigur pentru că apa este tratată cu clor. Dar depinde foarte mult de cât de mare este densitatea de persoane din apă. Chiar dacă suntem în apă riscul de contaminare este mare dacă nu stăm la distanță. Profesorul Rafila atrage atenția asupra faptului că atunci când înotăm mai sunt secreții, oamenii mai expectorează și masca nu se poate folosi. Concluzia specialiștilor este clară: baia în mare sau în râuri, lacuri și piscine trebuie să fie însoțită de gesturile de distanțare fizică pentru a limita infecția cu SARS-CoV-2. Principalii vectori de transmitere rămân în continuare secrețiile respiratorii generate de tuse, strănut și contactul direct între persoane.
