Se fac mult prea puține transplanturi de cord. Asta în condițiile în care majoritatea inimilor de donator pleacă din România prin Eurotransplant sau pur şi simplu nu se folosesc, spune secretatul de stat, Horațiu Moldovan.

Va crește numărul spitalelor acreditate în chirurgia de transplant

Horațiu Moldovan spune că sistemul medical românesc nu este capabil să consume nici măcar cât se oferă la nivelul donatorilor de cord.

Secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Horațiu Moldovan: “Din păcate, se fac foarte puţine operaţii de transplant în raport cu ceea ce este necesar a fi făcut. Dar mai mult decât atât chiar nu putem să epuizăm oferta de organe de la donatori pe care o avem. De exemplu, în domeniul transplantului cardiac vă atrag atenţia că majoritatea inimilor de donator pleacă din România prin Eurotransplant. Sau pur şi simplu nu se folosesc, deoarece sistemul medical românesc în acest moment nu este capabil să consume nici măcar cât se oferă la nivelul donatorilor de cord. Avem în vedere o augmentare a activităţii acestor centre care să opereze cât mai mulţi pacienţi.”

Se fac mult prea puține transplanturi de cord

Oficialul afirmă că este nevoie de mai multe centre care să facă chirurgie de transplant. În acest sens, vrea să crească numărul spitalelor acreditate, astfel încât echipele care au disponibilitate şi care pot face această operaţie să o poată face.

Secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Horațiu Moldovan: “În opinia mea şi a echipei din care fac parte, nu există spitale publice şi spitale private. Există spitale acreditate sau neacreditate. Forma de proprietate a lor este un lucru secundar.”

Despre transplantul pulmonar, Horațiu Moldovan spune că s-au făcut pași timizi la noi în țară și că acest fapt este unul meritoriu. Din acest motiv s-a făcut înțelegerea cu medicii francezi care vor prelua cazurile grave. Actele finale urmează să fie semnate în această săptămână.