Sănătatea oamenilor afectată de subfinanțarea medicinei primare

Sănătatea oamenilor afectată de subfinanțarea medicinei primare. Medicii de familie trag un semnal de alarmă și spun că în acest fel ei nu își mai pot face meseria. Câștigă foarte puțin și cei mai mulți dintre rezindenți pleacă în străinătate. Le solicită guvernanților o creştere a finanţării de la 5,7%, cât este în prezent, la 10% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Medicul de familie câștigă mai puțin ca asistenta

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Călin Bumbuluţ: “Peste 40% dintre cabinetele medicilor de familie din Bucureşti sunt în incapacitate de a asigura venituri asistentelor medicale şi altui personal angajat la un nivel decent. În acest moment, aceşti colaboratori ai noştri sunt salarizaţi la un nivel derizoriu. Majoritatea iau undeva la 1.400 – 1.600 de lei net faţă de o asistentă medicală fără gradul principal din spitale, care are brutul undeva la 5.500 de lei. Rămâne cu peste 3.200 – 3.500 de lei ca venit net.”

Medicul spune că venitul brut al unui furnizor de servicii de medicină a familiei este în jur de 14.500 de lei, în orașele mari. Din acești bani, trebuie să plătească utilitățile, dările către stat, salariul asistentei medicale. Ce rămâne este salariul său.

Sănătatea oamenilor afectată de subfinanțarea medicinei primare

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Călin Bumbuluţ: “Ceea ce este mai rău decât atât – dar chiar medicul de familie mediu, cel care are în jur de 1.800 de pacienţi pe listă, are venituri sub cele ale unei asistente de spital. S-a ajuns în această situaţie din cauza subfinanţării cronice.”

Medicul atrage atenția că menținerea discrepanței dintre veniturile realizate de medicii de familie și de cei din spitale se va răsfrânge asupra pacienților. Va fi afectată prevenţia şi profilaxia și grevează calitatea îngrijirilor.

 

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Virusul gripal îi atacă pe cei cu imunitatea ridicată

    Articolul următor

    Cancerul de col uterin omoară 1 700 de românce anual

    Articole în trending