Răniții din Colectiv cer decontarea tratamentelor pentru toată viața. La 4 ani de la incediul care a distrus atâtea vieți, supraviețuitorii încă se luptă cu rănile adânci rămase pe trupurile lor și în suflete. Statul român decontează tratamentele necesare până la sfârșitului anului următor. Acest lucru este însă insuficient pentru că ei au nevoie de intervenții și tratamente toată viața, iar rănile le-au fost agravate de infecțiile contractate în spitalele românești.

Trupurile lor nu se vor mai reface niciodată

Supraviețuitorii incendiului au trimis o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă și ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Acolo scriu că, potrivit medicilor curanți,  trupurile lor nu s-au refăcut după rănile suferite și nici nu se vor mai reface vreodată. Arsura este o boală cronică, iar sechelele postcombustionale, de o severitate neobișnuită, agravată de toate viciile de tratament, sunt permanente și vor necesita atenție medicală pe viață.

Scrisoare deschisă a răniților din clubul Colectiv către autoritățile statului român: “Acum aproximativ 4 ani, viețile noastre, ale răniților în incendiul din clubul Colectiv, s-au schimbat pentru totdeauna. Tragicul eveniment, produs, printre altele, din cauza neglijenței autorităților statului român, ne-a afectat grav și ireversibil atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. 64 dintre oamenii dragi nouă au plecat dintre noi prin morți evitabile, pierderi irecuperabile ce ne-au lăsat cu o uriașă durere care nu va trece niciodată.  Astfel, din păcate, suntem marcați pe viață de cele petrecute în noaptea de 30 octombrie 2015, dar și de ceea ce s-a întâmplat ulterior în spitale: îngrijirea mult sub standardele internaționale în vigoare, condițiile intra-spitalicești precare, dobândirea de infecții nosocomiale care au rezultat în vindecarea tardivă și defectuoasă a rănilor, sau chiar în septicemie și pierderea vieții, tăgăduirea stării noastre reale de sănătate și a infecțiilor de către autorități și cadre medicale, și întârzierea demarării procedurilor de transfer în străinătate, fapte extrem de grave care au avut drept consecințe complicații și decese ce puteau să fie evitate prin respectarea legislației naționale si internaționale. La 4 ani de la tragedia din Colectiv, trupurile noastre nu s-a refăcut după rănile suferite, și, conform actelor medicale primite de la medicii curanți, nici nu se vor mai reface vreodată, deoarece arsura este oricum o boală cronică iar sechelele noastre postcombustionale, de o severitate neobișnuită, agravată de toate viciile de tratament descrise mai sus, sunt permanente și vor necesita atenție medicală pe viață. Întrucât calitatea tratamentului din faza critică, adică din prima lună după arsură, este vitală pentru evoluția ulterioară a sechelelor și stabilește șansele de recuperare a acestora, noi am ratat, din motivele deja enunțate, acest start și am pornit în lungul drum spre vindecare cu țesut cicatrizat defectuos, bolnav, imposibil de reparat într-o perioadă limitată de timp.”

Răniții din Colectiv cer decontarea tratamentelor pentru toată viața

Supraviețuitorii incendiului pot beneficia, în acest moment, de tratament gratuit doar până la finalul anului 2020.

Scrisoare deschisă a răniților din clubul Colectiv către autoritățile statului român: “În acest moment, putem să beneficiem de plata tratamentelor doar până la sfârșitul anului 2020, ceea ce se arată a fi totalmente insuficient. Mai mult, limitarea temporală a acordării sprijinului ne creează foarte mult stres emoțional și ne obligă să facem ceea ce putem numi un „maraton” de operații complexe ce necesită anestezie totală, lucru care ne afectează serios sănătatea. Cei mai mulți dintre noi am suferit deja zeci de intervenții chirurgicale în doar 4 ani, pentru că ne grăbim să nu ne prindă 2020 cu ele nefăcute. Acest lucru are consecințe nefaste asupra sănătății noastre fizice și mintale și crește riscul de complicații serioase care se pot petrece în timpul anesteziei, ducând chiar până la deces. De asemenea, pentru a obține rezultate optime de pe urma operațiilor este ideal să existe pauze de câteva luni, sau uneori de câțiva ani între intervenții, pauze pe care noi nu ni le permitem din cauza acestei limitări temporale. Din moment ce sechelele noastre sunt permanente și nu pot fi tratate corespunzător într-o perioadă limitată de timp, este firesc ca perioada în care ni se acordă sprijin să fie nelimitată. Așa cum boala noastră este pe toată viața, avem nevoie ca și tratamentul să fie la fel.”

Urme prea adânci pentru a fi șterse de timp

Ei mai arată în scrisoare că dacă, în acest caz, s-ar fi respectat legea și ar fi beneficiat de protocoale de tratament corespunzătoare, numărul de tratamente de care am fi avut nevoie în faza post-critică, ar fi fost mai mic întrucât gravitatea sechelelor ar fi fost mai redusă.

Scrisoare deschisă a răniților din clubul Colectiv către autoritățile statului român: “Stimată doamnă prim-ministru Dăncilă, stimată doamnă ministru Pintea, stimate autorități ale statului român, ne-am fi dorit ca o asemenea petiție să nu fie vreodată necesară. Nici în cel mai urât coșmar nu ne-am închipuit că ne vom vedea trupul făcut cenușă și oamenii dragi dispăruți dintre noi într-un mod atât de cumplit, în flăcări sau consumați de infecții în spitale necorespunzător dotate. Într-o Românie corectă, nu ideală, ci doar „curată”, am fi fost mai întregi și mai compleți cu 64 de suflete. Însă, din păcate, România reală este alta decât cea în care credeam în noaptea de 30 octombrie 2015. Incendiul din Colectiv a ars toate fațadele false afișate de România, dezvăluind tot ceea ce este mai urât la țara noastră. Cu toate acestea, avem nădejdea că, prin demersuri comune, care ne privesc atât pe noi, cât și pe toți arșii neștiuți din țară, a căror cauza anonimă a căpătat un chip odată cu accidentul nostru, vom reuși să îmbunătățim semnificativ calitatea vieții tuturor celor care au cicatrici ca ale noastre pe trup. Ceea ce cerem acum pentru noi este o formă de a ține sub control un rău cumplit care putea fi evitat, dar care a lăsat și lasă în continuare urme mult prea adânci pentru a fi șterse de timp”.