Program pilot pentru tratarea pacienților cu AVC. Ministerul Sănătății a aprobat o procedură privind prenotificarea în cazul pacienţilor cu accident vascular cerebral acut.
AVC-ul, a doua cauză de mortalitate la nivel global
Procedura se va implementa la nivelul unităţilor sanitare din Bucureşti care derulează AP-AVCAc. Cele mai recente estimări disponibile arată că, anual, în România, 55.000 persoane suferă un AVC ischemic. De asemenea, 10.000 de persoane fac un AVC hemoragic şi alte 3.250 de persoane o hemoragie subarahnoidiană.
Ministerul Sănătății: “Mai exact, conform protocolului național dedicat tratamentului intervențional al pacienților cu AVC acut, întreg lanțul operațional care are drept scop transportul cât mai rapid la cea mai apropiată unitate spitalicească aptă să efectueze o procedură de revascularizare se inițiază la preluarea apelului de urgență de către operatorii 112. Aceștia vor dirija apelul către dispeceratul Serviciilor de Ambulanță. Pentru programul pilot , în municipiul București, dacă personalul ambulanței, la sosirea la pacient, va menține suspiciunea unui AVC, atunci se va anunța imediat, dispeceratul. Acesta va declanșa codul AVC și va contacta cel mai apropiat din cele 7 spitale capabile să ofere tratament de revascularizare inclus în AP-AVC. Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Universitar de Urgență Elias, Spitalul de Urgență Militar Central, Institutul Național de Boli Cerebrovasculare, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic Fundeni. Spitalul are obligația ca, până la sosirea pacientului, să pregătească echipa de intervenție, astfel încât pacientul să poată beneficia de servicii medicale de specialitate într – un timp optim.”
Program pilot pentru tratarea pacienților cu AVC
Reprezentanții Ministerului Sănătății reamintesc că în perioada 2011- 2014 a fost derulat un program pilot în opt spitale şi derulează din anul 2015 acţiunea prioritară AP-AVC, prin care finanţează tratamentul de reperfuzie al AVC ischemic: farmacologic (alteplază) şi endovascular (kit-uri de trombectomie/trombaspiratie), precum şi tratamentul endovascular al hemoragiei subarahnoidiene determinate de ruptura anevrismală. În cursul anului 2019, a fost extins AP-AVC, de la 10 centre la nivel naţional la 43 de centre, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a numărului de pacienţi cu AVC ischemice trataţi prin metode de revascularizare la nivel naţional. Rata de pacienţi trataţi a crescut de la 0,8% în 2017 şi 1,2% în 2018 la 4,11% în 2019.