“Personalul medical nu trebuie amenințat”

“Personalul medical nu trebuie amenințat”. Colegiul Medicilor din București ia atitudine și atrage atenția guvernanților că în aceste momente nu ar trebui să amenințe personalul medical cu implicații posibil penale.

Moralul cadrelor medicale este foarte afectat

Totodată, reprezentanții Colegiului Medicilor mai spun că personalul medical are moralul extrem de afectat în această situație.

Colegiul Medicilor din București: ” Personalul medical nu trebuie ameninţat cu implicaţii posibil penale, moralul acestuia fiind oricum afectat major de situaţia actuală. Nu trebuie interzisă demisia personalului medical, care va purta oricum toată viaţa responsabilitatea unei asemenea demisii – credem că este o pedeapsă suficientă această povară. Nu credem că într-o astfel de luptă poate fi util personalul medical terorizat, temător şi ezitant. Aceste presiuni nu fac decât să crească riscul unor erori medicale.”

“Personalul medical nu trebuie amenințat”

Mai mult, aceștia cer crearea de spații spaţii de izolare în toate spitalele, COVID sau non-COVID, pentru pacienţi suspecţi. De asemenea, ar trebui luate toate măsurile de protecție pentru personalul medical.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarant că medicii nu pot refuza internarea unui pacient. Acest lucru cade sub incidența legii penale. Acesta a atras atenția managerilor de spitale și doctorilor că pacienții nu pot fi refuzați pe motiv că nu există confirmarea că sunt pozitivi sau negativi la testarea COVID-19.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat: “Am decis că orice pacient poate fi suspect de a fi COVID pozitiv chiar dacă nu există testare. Pacientul care are altă patologie se internează în spitalul la care s-a prezentat sau în alt spital. Refuzul de internare a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale cade sub incidență penală. Pacienții nu pot fi refuzați tratamentul pe motivul că nu există confirmarea sau infirmarea la COVID.”

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Crește capacitatea de testare în București

Articolul următor

Care sunt spitalele care vor trata pacienți cu coronavirus?

Articole în trending