285 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății. Cele mai multe cadre medicale afectate sunt la Suceava, 181.
91 de medici afectați de COVID 19
Dintre cele 285 de cadre medicale infectate, 91 sunt medici, 90 asistenți medicali, 26 de infirmiere, 8 îngrijitoare și 70 de oameni din personalul auxiliar.
Ministerul Sănătății: “În Arad sunt 16 persoane, București 45, Botoșani 1, Cluj 2, Constanța 1, Covasna 6, Galați 5. Mai sunt 15 persoane infectate la Hunedoara, 3 la Iași, 7 la Neamț, 181 la Suceava, 2 la Timiș și 2 la Vrancea.”
La acest număr se adaugă și cadrele medicale infectate din Spitalele Militare. Autoritățile au raportat un număr de 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 pe teritoriul României.
285 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus
Potrivit autorităților, în secțiile de terapie intensive sunt internați 53 de pacienți. Dintre aceștia 33 sunt în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În numai 24 de ore au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 9.464 de persoane. Alte 124.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 23.103 de teste, din care peste 1.500 în unități medicale private.
