Ministerul Sănătății a comandat mai puține vaccinuri antigripale. Victor Costache spune că medicii de familie au estimat cu 30% mai mult decât s-a achiziționat. Dacă s-ar fi luat în calcul estimarea acestora am fi avut suficiente doze.
Cei mai mulți dintre medicii de familie au reclamant faptul că au primit mult mai puține vaccinuri antigripale decât au cerut.
Ministrul Sănătății, Victor Costache: “Această criză a vaccinului se repetă în fiecare an și îmi doresc ca la anul să nu mai fie un subiect de media. Este neplăcut prin consecințele care se răsfrâng asupra pacienților. Vom încerca să nu mai repetăm aceleași greșeli care s-au făcut în achiziții. Să vă dau un exemplu – medicii au făcut o estimare și Ministerul Sănătății a scăzut această estimare foarte mult. În procesul de achiziție au existat nenumărate întârzieri și aceste greșeli au fost repetate în fiecare an și le-am identificat. Acest lucru se va ameliora prin debirocratizare și prin noul mod de organizare a Ministerului Sănătății. Serviciile care se ocupă de aceste aspecte vor colabora mai bine. Nu putem soluționa în patru săptămâni ceea ce nu s-a soluționat anterior. (…)Cred că o comunicare mai bună cu medicii de familie va preveni astfel de crize în anii următori. Avem încredere în estimările făcute de colegii noștri și probabil nu vom mai avea astfel de crize.”
La mijlocul acestei luni va fi livrat către medicii de familie un nou lot de vaccin antigripal.
Ministrul Sănătății, Victor Costache: “Mai este un lot de vaccinuri care se va livra în jurul datei de 15 decembrie și suntem în legătură cu Direcțiile de sănătate publică pentru a eficientiza distribuția stocului existent.”
Pentru acest sezon, Ministerul Sănătății a cumpărat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal. Din prima tranșă medicii de familie au primit atunci o cantitate foarte mica. Majoritatea dozelor de vaccin au mers către spitale, pentru imunizarea personalului medical, către centrele care găzduiesc bătrâni instituționalizați și în centrele de refugiați. Și în farmacii vaccinul a fost de negăsit. Medicii epidemiologi spun că ideal este că ne vaccinăm la mijlocul lunii octombrie, îneputul lunii noiembrie. Dar este bine să se facă imunizarea și în decembrie.
Un număr de 1.153.037 de persoane din grupele de risc au fost vaccinate antigripal până la data de 1 decembrie, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii
Identificarea și tratamentul precoce al patologiilor precanceroase ale colului uterin joacă un rol crucial în…
S-a reluat tipărirea cardurilor de sănătate! S-a reluat tipărirea cardurilor de sănătate! Ministerul Sănătății a…
Consultul senologic efectuat anual vă poate salva viața! Cancerul mamar este o afecțiune care afectează…
A fost lansată prima organizație dedicată bolnavilor cu afecțiuni endocrinologice. Este prima organizație din țara…
Numărul pacienților diabetici a crescut cu o treime în 5 ani. În acest moment, sunt…