Neuronii artificiali, speranța pentru bolnavii cronici. Cercetătorii susțin că au descoperit metoda care ar putea ajuta la vindecarea insuficienței cardiace, a Alzheimer-ului și a altor boli de degenerare neuronală prin implantarea neuronilor artificiali.
Cum ajută neuronii artificiali?
Potrivit The Guardian, neuronii artificiali se comportă la fel ca neuronii biologici. Cercetătorii care i-au creat spun că aceștia pot primi semnale electrice de la celule nervoase sănătoase şi le pot procesa. După pot trimite noi semnale celorlalţi neuroni.
Coordonatorul proiectului, profesor Alain Nogaret, de la Universitatea Bath din Marea Britanie: “Ei pot fi implantați în orice zonă care se confruntă cu o boală degenerativă, precum boala Alzheimer. Acolo unde neuronii nu mai trimit impulsuri din cauza vârstei, bolii, sau leziunilor, poate fi ajutată de un implant de neuroni artificiali. Aceștia fac treaba neuronilor naturali afectaţi. (…) Neuronii noștri au nevoie de doar 140 de nanowați de putere. Adică o miliardime din necesarul de putere al unui microprocessor. Acesta din urmă este folosit în cadrul altor tentative de creare a neuronilor sintetici. Acest lucru face ca neuronii să fie foarte potriviți pentru implanturi bio-electronice pentru tratarea afecțiunilor cronice.”
Neuronii artificiali, speranța pentru bolnavii cronici
Oamenii de știință spun că acești neuroni artificiali nu se implantează în creier. Ei sunt atașați unor cip-uri din silicon de câțiva milimetri și apoi montate direct în sistemul nervos. Ei au explicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications că s-au folosit de două tipuri de neuroni. O parte au provenit din hipocampus și o parte dintre neuronii cu rol în controlul subconştient al respiraţiei. Au văzut că pot modela neuroni vii într-un program pe calculator. Au recreat modul în care trimit impulsuri într-un cip de silicon cu o acurateţe de peste 94%.
Coordonatorul proiectului, profesor Alain Nogaret, de la Universitatea Bath din Marea Britanie: “Avem capacitatea de a spune cu exactitate care sunt parametrii care controlează orice comportament al neuronilor. Certitudinea este una ridicată. Am creat modele fizice ale hardware-ului și am demonstrat capacitatea acestuia de a imita cu succes comportamentul neuronilor vii reali.”
Cercetătorii spun că pot construi neuroni bionici bazaţi pe oricare dintre celule nervoase aflate în creier, coloana vertebrală sau spaţii mai îndepărtate are sistemului nervos periferic.