Medicii de familie vor monitoriza cazurile medii și ușoare de COVID-19

Medicii de familie vor monitoriza cazurile medii și ușoare de COVID-19. Ministrul Sănătății spune că asta se va întâmpla chiar de săptămâna viitoare. Măsura va fi reglementată printr-o ordonanță de urgență care este în pregătire.

Monitorizarea poate fi făcută prin telemedicină

Nelu Tătaru susține că medicii de familie vor putea presta aceste servicii prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate sau cu Direcția de Sănătate Publică.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti.”

Medicii de familie vor monitoriza cazurile medii și ușoare de COVID-19

Colegiul Medicilor din România transmite că medicilor de familie nu li se poate solicita să facă servicii medicale pentru care nu există posibilitatea de asigurare a protecţiei împotriva contaminării cu SARS-CoV-2. Mai mult, CMR susține că medicul de familie poate asigura supravegherea de la distanţă a pacienţilor cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome minore de pe lista proprie, deci pacienţi cunoscuţi care nu necesită evaluarea primară a comorbidităţilor.

Colegiul Medicilor din România: “Un medic de familie infectat/bolnav, deci indisponibilizat pentru pacienţii de pe lista sa, ar crea consecinţe dezastruoase în lanţ privind furnizarea de servicii pacienţilor respectivi; s-ar crea un dezechilibru major privind accesul pacienţilor la servicii medicale în asistenţa medicală primară, având consecinţe şi pentru celelalte paliere ale sistemului, mai ales pentru unităţile de primire urgenţă şi aşa sufocate de solicitări. Absenţa medicului de familie din mediul rural ar crea efecte şi mai dramatice pentru accesul la servicii medicale asiguraţilor.”

“Propunere ofensatoare”

CMR afirmă că propunerea celor 30 de puncte este chiar ofensatoare, pentru că din aceeaşi sumă alocată pentru servicii s-ar plăti şi surplusul de puncte, scăzând astfel valoarea punctului per serviciu.

Colegiul Medicilor din România: “Medicul de familie poate face – face deja – monitorizarea la distanţă pentru pacienţii cu COVID-19 izolaţi la domiciliu; medicul de familie poate face (dacă o va dori) anchetă epidemiologică pentru pacienţii suspecţi şi confirmaţi COVID-19 înregistraţi pe platforma DSP; orice modificare a pachetului de servicii trebuie negociată cu reprezentanţii legali ai medicilor (CMR); serviciile propuse trebuie însoţite de finanţare adăugată fondurilor CNAS; altă categorie de servicii ţinând de sănătatea publică trebuie finanţată şi plătită pe bază de contract cu direcţiile de sănătate publică.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Transformarea sistemului într-unul COVID va crește mortalitatea

    Articolul următor

    O unitate mobilă de tip ATI se instalează la Institutul “Marius Nasta”

    Articole în trending