Incubatoarele performante, livrate după 15 septembrie. Premierul susține că achiziția pentru cele 1 170 incubatoare de ultimă generație se va încheia la jumătatea lunii septembrie. După, acestea vor fi livrate către unităţile sanitare care au în structură secţii de îngrijire nou-născuţi.
Premierul României, Viorica Dăncilă: “Doamna ministru Pintea m-a informat că achiziţia a 1.170 de incubatoare pentru dotarea tuturor unităţilor sanitare care au în structură secţii de îngrijire nou-născuţi va fi finalizată până la data de 15 septembrie. Ulterior vom demara livrările către spitale.”
Aparatele vor acoperi tot spectrul necesar
Despre achiziția acestor incubatoare se vorbește de multă vreme. Autoritățile spun că întârzierea s-a produs și din cauza controlului Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice. Pentru că este vorba despre bani mulți, monitorizarea a fost constantă.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberiu Brădățan: “În acest moment putem să spunem că avem pe aceste 7 loturi de incubatoare 11 ofertanţi şi 35 de oferte. (…) La final s-a primit aviz conform necondiţionat, practic nu a fost constatată niciun fel de abatere sau deficienţă în ce s-a desfăşurat până acum în această procedură de licitaţie şi ne aşteptăm ca în foarte scurt timp să fie semnat acordul cadru care va fi apoi repartizat către unităţile care desfăşoară această procedură de achiziţie, către spitale, care vor putea, în baza acordului, să îşi achiziţioneze ceea ce şi-au propus, urmând ca finanţarea să fie asigurată de Ministerul Sănătăţii. Suma maximă prevăzută este de 128.754.036 lei. Banii sunt, finanţarea există.”
Incubatoarele performante, livrate după 15 septembrie
La începutul lunii iulie, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberiu Brădățan, spunea că aparatura va ajunge în maternități până la sfârșitul anului.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberiu Brădățan: “Hai să spunem până la sfârşitul anului. De ce vă spun acest lucru? Din momentul în care spitalele care au aceste nevoi vor primi acordurile cadru, din acel moment ele pot purcede la achiziţie şi va depinde doar de posibilitatea câştigătorilor licitaţiei de a furniza echipamentele”.
Cert este că viețile bebelușilor născuți premature depind de aparatură performantă. Țara noastră se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală. Ar fi necesare 600 de locuri în terapia intensivă neonatală, însă la noi sunt asigurate numai 300 de locuri.