Două persoane reținute în cazul tragediei de la Spitalul “Victor Babeş”

Două persoane reținute în cazul tragediei de la Spitalul “Victor Babeş”. Trei pacienți cu COVID-19 au murit în luna aprilie după o defecţiune la TIR-ul ATI, iar anchetatorii au stabilit că alimentarea cu oxigen ar fi fost blocată de o eroare umană.

Alimentarea cu oxigen blocată din cauza unei erori umane

Potrivit anchetatorilor, alimentarea cu oxigen din unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș din București s-a blocat din cauza unei erori umane. Astfel, doi dintre angajații serviciului  tehnic al spitalului au fost reținuți.

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”: “Imediat după producerea evenimentului tragic din ziua de 12.04.2021 – când trei pacienți au decedat în Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea spitalului, ca urmare a blocării ventilatoarelor la care erau conectați bolnavii de COVID 19 -, conducerea și personalul unității sanitare au acordat întregul sprijin organelor de anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii tragediei. Precizăm faptul că angajații Serviciului tehnic din cadrul spitalului, reținuți în cursul zilei de astăzi, îndeplinesc toate condițiile legale și de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajați.”

Două persoane reținute în cazul tragediei de la Spitalul “Victor Babeş”

Pe 12 aprilie trei pacienți care erau în TIR-ul ATI de la Victor Babeș au murit în urma unei probleme la instalația de oxigen. Acolo se mai aflau alți cinci pacienți infectați cu SARS-CoV-2, care au fost transferați la alte spitale.

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”: “Ancheta fiind în derulare, conducerea spitalului și întreg personalul medical şi auxiliar din cadrul unităţii sanitare vor continua să sprijine autoritățile competente în vederea aflării depline a adevărului. Conducerea şi întreg personalul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” transmit încă o dată cele mai sincere condoleanţe şi sunt alături de familiile celor decedaţi în tragicul eveniment.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    178 de spitale au solicitat avize pentru creșterea numărului de paturi pentru pacienții non-COVID

    Articolul următor

    Prof. dr. Streinu-Cercel: Suplimentele alimentare de multe ori fac rău

    Articole în trending