Criza citostaticelor se va rezolva? Ministrul Sănătății promite că până la finalul acestei săptămâni se vor rezolva problemele cu Cisplatinul. Pacienții bolnavi de cancer spun că nu mai cred în minuni mai ales că această criză este aceeași de anul trecut.

40 de mii de fiole de Cisplatin vor fi cumpărate

Direcțiile de Sănătate Publică vor cere spitalelor un necesar de citostatice pentru 3, respectiv 12 luni. Mai mult, Ministerul Sănătății spune că până la finalul acestei săptămâni va fi publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru schimbarea Codului Individual al Medicamentului pentru Cisplatin. După vor fi achiziţionate 40.000 de fiole.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Este obligatoriu ca fiecare unitate sanitară să se preocupe pentru a asigura tratamentele necesare pacienţilor săi. Procedurile sunt simple, iar spitalul care se confruntă cu lipsa unor medicamente trebuie să anunţe cât mai repede Ministerul Sănătăţii. Care are o structură dedicată pentru rezolvarea situaţiilor de acest gen. Informarea transmisă de Comisia de Oncohematologie Pediatrică ne-a semnalat că există probleme la nivelul unor unităţi sanitare în asigurarea citostaticelor. Însă nu putem demara achiziţii fără să ştim ce cantităţi sunt necesare pentru a acoperi nevoia de citostatice. Nu este normal să sufere pacienţii din lipsa de interes a unor angajaţi care nu îşi fac treaba. Ca şi până acum, vom face tot ce este necesar ca să asigurăm dreptul pacienţilor la tratamentele necesare, chiar şi prin eliberarea unor Autorizaţii de Nevoi Speciale, acolo unde este cazul.”

Președintele Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia: “Comitem ilegalități să le aducem fiecare cum putem. Ne rugăm de prieteni, de rude să ni le aducă din Bulgaria, Din Ungaria și chiar din Ucraina, iar noi nu suntem în stare. Cred că e de Bălăceancă toată promisiunea asta.”

Criza citostaticelor se va rezolva?

Reprezentanții bolnavilor de cancer susțin că necesarul României este de 85 de mii de fiole.

Președintele Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia: “Anul trecut semnalam lipsa unui medicament important și care se folosește cam în 80 la sută dintre tratamentele chimioterapice, atât pentru copii câtși pentru adulți. (…) În continuare criza de anul trecut…nu este o nouă criză. Este aceeași criză. Acum sunt promise 40 de mii de fiole . S-au dus să le caute și pea lea 9 000 promise anul trecut în condițiile în care necesarul României este de 85 de mii de fiole”.

Mai mult, Sorina Pingtea spune că și produsul Asparaginase are preţ aprobat pentru achiziţia în baza unei Autorizaţii de Nevoi Speciale și vor veni în ţară 300 de cutii săptămâna viitoare.