Drept la viață câștigat în instanță! Este vorba despre cinci pacienți cu tumori cerebrale care au dat statul în judecată pentru a beneficia gratuit de un medicament off-label. Bolnavii au câștigat prin ordonanță președințială.
“Așteptarea face victime”
Acest medicament este unul foarte scump și mulți dintre pacienții a căror viață depinde de el nu și-l pot permite. Numai o singură fiolă costă 5 000 de lei și tratamentul se face pe termen lung. Medicamentul “off label” înseamnă că este în afara prospectului. Medicul decide să îl prescrie pentru că observă că acesta face bine și la altă afecțiune decât cea trecută în prospect. Bolnavii de cancer spun că au promisiunea Ministrului Sănătății încă de anul trecut că va semna un ordin de ministru în acest sens.
Președintele Asociației Pacienților Cronici din România, Cezar Irimia: “De un an de zile avem promisiunile doamnei ministru pentru creionarea acelui proiect de prescripţie ‘off-label’, adică în afara prospectului. Medicul îşi asumă recomandarea acestui tratament. Doamna ministru nu are timp să semneze un ordin de ministru prin care să pună la dispoziţie pacienţilor aceste medicamente. Atunci ne-am hotărât să acţionăm statul în judecată, pentru că această aşteptare face victime, inclusiv proiectul pe off-label”.
Drept la viață câștigat în instanță!
Avocatul Dan Cimpoieru: ”Prescripţia în regim ‘off-label’ trebuie reglementată urgent şi în România. Astfel încât pe de o parte pacienţii să aibă acces la terapia de care au nevoie şi, pe de altă parte, medicii să poată prescrie medicamente fără teama de a răspunde pentru eventuale fapte de malpraxis. Dacă pacientului îi este afectată viaţa sau sănătatea, atunci medicul răspunde pentru malpraxis. Cu alte cuvinte, medicul este singur, răspunde în faţa tuturor pentru o faptă de malpraxis. Paradoxal el doreşte să prescrie un tratament care este benefic pacientului.”
Președintele APCR spune că ia în calcul faptul de a o da în judecată pe Sorina Pintea.
Președintele Asociației Pacienților Cronici din România, Cezar Irimia: “Poate să mă acţioneze în judecată. Mi-a mai transmis mesaje de genul ăsta. Îi spun clar că următoarea acţiune judecătorească va fi îndreptată împotriva dumneaei (n.r. – Sorina Pintea), ca ministru, nu împotriva statului român. Şi-a asumat responsabilitatea, să şi răspundă. În România, din păcate, avem responsabilităţi, dar nu răspunde nimeni.”
De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului susțin că acest proiect nu a fost finalizat pentru că Asociațiile nu s-au înțeles. Reprezentanții pacienților neagă acest aspect și spun că proiectul ar fi în interesul lor și că nu ar avea de ce să nu se înțeleagă.