Cercetătorii români fac vaccinul personalizat împotriva cancerului.  Se întâmplă la Timișoara, unde un grup de cercetători a reușit să elaboreze cele mai noi tehnologii în tratamentul pacienților oncologici. Obiectivul final este aplicarea terapiilor personalizate.

Dezvoltă celule imune modificate genetic pentru tratament

Colectivul de cercetători de la OncoGen angrenat în proiectul CAR-NK a reușit de curând punerea la punct a tehnologiei CAR-T (chimeric antigen receptor – T cell) și CAR-NK (chimeric antigen receptor – Natural Killer cell).

Coordonator OncoGen, prof. dr. Virgil Păunescu: ”Rezultatele obținute până acum în cadrul acestui proiect ne permit trecerea în faza următoare. Și anume producerea acestor celule imune modificate genetic, în vederea tratamentului pacienților, copii sau adulți, afectați de leucemia limfatică acută cu limfocite B. Cu cât mai repede vom operaționaliza producția acestor vaccinuri personalizate, cu atât vom reuși să salvăm un număr mai mare de pacienți, care altfel pierd lupta cu această boală letală.”

Cercetătorii români fac vaccinul personalizat împotriva cancerului

În momentul de față, Centrul de la Timișoara are pregătirea și dotările necesare pentru a duce aceste noi terapii către pacienți. Însă, pentru a finaliza procesul, este nevoie de îndeplinirea unor condiții de fabricare, asemănătoare cu cele din producția de vaccinuri sau de medicamente. Aceste condiții sunt impuse de Agenția Europeană a Medicamentului și cea din România.

Coordonator OncoGen, prof. dr. Virgil Păunescu: ”Cele două autorități impun operaționalizarea și autorizarea GMP (Good Manufacturing Production) a unităților de producție. În cazul modificărilor genetice, autorizarea BSL (Biosecurity Level 2). Este o facilitate care permite să lucrezi cu vectori fără pericol de contaminare a personalului sau a mediului.”

În prezent, pacienții români nu au acces la astfel de terapii. Costul lor la nivel internațional este cuprins între 500.000 și 800.000 de dolari pentru fiecare bolnav. Pentru ca aceste tratamente personalizate să ajungă la pacienți, Centrul de la Timișoara are nevoie de un milion de euro. Banii sunt necesari pentru a finaliza procedurile de operaționalizare. Această sumă ar putea veni de la autoritățile locale sau centrale.