Bolnavii de cancer vor compensarea imunoterapiilor oncologice

Bolnavii de cancer vor compensarea imunoterapiilor oncologice. Oamenii cer introducerea cât mai rapidă a imunoterapiilor oncologice pe lista medicamentelor compensate. Asta ar oferi o șansă în plus la viață pacienților bolnavi de cancer.

“Fiecare clipă este neprețuită”

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia: “Pentru pacienţii care suferă de cancer, fiecare clipă în plus alături de cei dragi este nepreţuită. De aceea rolul nostru este să găsim soluţii împreună cu reprezentanţii sistemului medical, autorităţilor publice şi companii farmaceutice. Dorim ca împreună să putem uşura povara cancerului în România. Noi ne dorim ca imunoterapiile oncologice să fie introduse cât mai repede pe lista medicamentelor compensate, deoarece acestea pot oferi o şansă în plus la viaţa pacienţilor români.”

La nivel mondial imunoterapia reprezintă cea mai nouă şi mai promiţătoare inovaţie în lupta împotriva cancerului.

Profesor universitar doctor, Lucian Miron: “Imunoterapiile pot debloca reacţia sistemului imunitar. Spre deosebire de terapiile tradiţionale, imunoterapia funcţionează prin întărirea sistemului imunitar care poate astfel să combată eficient cancerul. Spre deosebire de terapiile tradiţionale, imunoterapia funcţionează prin întărirea sistemului imunitar care poate astfel să combată eficient cancerul. Întrucât imunoterapiile oncologice ţintesc sistemul imunitar, acestea au potenţialul de a acţiona asupra oricărui tip de cancer care depinde de mecanismele sistemului imunitar. Imunoterapiile aduc soluţii terapeutice pentru pacienţi cu tipuri de cancer cu o rată a supravieţuirii redusă sau fără alternativă terapeutică”.

Bolnavii de cancer vor compensarea imunoterapiilor oncologice

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia: “În tratamentul cancerului, imunoterapiile funcţionează diferit faţă de tratamentele citostatice standard. Întrucât imunoterapiile oncologice ţintesc sistemul imunitar al pacientului, acestea au potenţialul de a acţiona asupra oricărui tip de cancer. În prezent, mai mult de 2.000 de imunoterapii oncologice sunt studiate, în peste 3.000 de studii clinice şi pentru aproximativ 300 de tipuri de cancer. Pacienţii români au nevoie de acces sustenabil la imunoterapiile oncologice, prin actualizarea constantă a listei medicamentelor gratuite şi compensate.”

Pacienții cu cancer au ținut să reamintească autorităților că imunoterapiile oncologice au fost deja aprobate şi sunt disponibile în Uniunea Europeană, pentru tratarea pacienţilor cu melanom local sau metastatic, cancerul pulmonar sau cancerul de vezică urinară.

 

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Sorina Pintea: Autoritățile s-au bâlbâit în cazul tinerei cu arsuri

    Articolul următor

    Se poate scăpa de alergia la polen

    Articole în trending