Autoritățile s-au bâlbâit în cazul tinerei cu arsuri. Sorina Pintea spune că încă nu a aflat cine este de vină pentru că pacienta a fost plimbată degeaba de la un spital la altul.
Autoritățile se joacă cu viețile marilor arși?
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Mi-e greu să cred că cineva a decis să trimită un pacient, să ridice elicopterul de la sol neavând un accept. Mi-e greu să cred. Cei de la Timișoara spun că nu și-au dat acceptul. Cei din Departamentul pentru Situații de Urgență spun că au avut acceptul lor. Dar insist. Mi-e greu să cred că cineva trimite un pacient fără să aibă un accept, mai ales că e o pacientă tarară, cu probleme. Încă nu am aflat adevărul, pentru că este cuvântul DSU împotriva cuvântului celor de la Timișoara. Am spus-o. A fost o bâlbâială. Eu sunt foarte bucuroasă că Mădălina a ajuns în Belgia și are mari șanse să se vindece”.
Autoritățile s-au bâlbâit în cazul tinerei cu arsuri
Bâlbâiala a început în momentul în care tânăra, care avea jumătate din corp ars, trebuia dusă într-un centru specializat. Fata a fost plimbată degeaba cu un elicopter SMURD, de la Tulcea până la Sibiu. Ar fi trebuit să ajungă la Timișoara, dar elicopterul a fost întos din drum și tânăra a ajuns la Constanța. După 40 de ore a fost transportată în Belgia unde are șanse mari de recuperare.
Sunt gata contractile de fezabilitate pentru centrele de mari arși
Sorina Pintea a spus că s-au semnat şi finalizat contractele de fezabilitate pentru cele patru centre de mari arşi.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “De la accidentul de la Colectiv, cu siguranţă, autorităţile ar fi trebuit să se implice mai mult. Avem în vedere ultimele cazuri, cazul pacientei din Tulcea care, din fericire, este pe mâini bune şi are mari şanse de a se recupera, iar noaptea trecută am mai transferat un pacient, am discutat transferul unui pacient, care astăzi la ora 11,00 ar trebui să decoleze, un pacient care a suferit arsuri pe 80% din corp şi s-a aflat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin”
Ministrul Sănătății a precizat că o echipă de medici şi asistenţi medicali se află în Franţa pentru a se pregăti în vederea îngrijirii pacienţilor cu arsuri.