Ce sunt imunoterapiile oncologice? Un tratament care nu încearcă să distrugă tumora malignă, spun medicii oncologi. Acest tip de medicație activează sistemul imunitar al bolnavului și îl face să recunoască și să omoare celulele tumorale.

Imunoterapia nu încearcă să distrugă tumora

Specialiștii oncologi spun că imunoterapia vine cu o filosofie nouă. Cu ajutorul ei, organismul bolnavului găsește resursele pentru a lupta eficient cu cancerul.

Medic primar oncolog, conf. dr. Șerban Negru: „Ce încercăm prin imunoterapie nu este de fapt să distrugem tumora, ci să facem din nou competent acel sistem imun. Se vorbește despre faptul că nu avem încă dovezi clare de vindecare. Sigur că mai durează încă 10-15 ani până să putem vorbi cu convingere de vindecare. Dar deja, cu jumătate de gură, spunem asta. Pentru că pe studiile clinice se vede o aplatizare. Pacienții care nu mai progresează după 2-3 ani, nu mai progresează aparent deloc. Foarte puțini dintre ei mai recad. Nu se întâmplă aceleași lucruri cum se întâmplă la tratamentele standard, chimioterapie, terapii țintite, unde pe măsură ce trece timpul apare o clonă de celulă rezistentă la acel tratament. O dată ce sistemul imun a fost restabilit, se pare că pacientul nu mai recade”.

Ce sunt imunoterapiile oncologice?

Când apare o astfel de boală, înseamnă că la un moment dat, la începuturi, celula respectivă a scăpat de recunoasterea imună și s-a dezvoltat ulterior.

Medic primar oncolog, conf. dr. Șerban Negru: „Trebuie să învățăm în permanență dacă vrem să învingem o boală care se schimbă. O boală care se adaptează, o boală care la același pacient, de-a lungul timpului, nu seamănă cu ce a fost acum un an sau doi. Noi dăm un tratament, selectăm un anumit tip de celule. Trebuie să ne adaptăm la situația din momentul respectiv după un anumit tratament și lucrurile sunt extrem de dinamice.

Bolnavii așteaptă o noutate

Nu orice tip de cancer se poate trata cu imunoterapie, iar decizia cea mai bună o poate lua medicul oncolog. Imunoterapii oncologice sunt disponibile în Uniunea Europeană pentru tratarea pacienţilor cu melanom local avansat sau metastatic, cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici, cancerul de vezică urinară.

Medic primar oncolog, dr. Stefan Curescu: “E nou pentru sistemul medical. Faptul că sunt costuri  li se par lor, copleșitoare. Acum nu știu cine are dreptul să evalueze o viață. Și dacă o evaluăm atunci ar trebui să ne uităm și cum evaluăm și restul. Câte cheltuieli avem pentru lucruri care nu duc nicăieri. (…) Pentru noi accesibilitatea este destul de limitată față de ce se  întâplă în occident și ar trebui ca aceste terapii să le avem la dispoziție cât mai repede posibil. Bolnavii așteaptă o noutate.”

La noi în țară sunt suportate de către stat imunoterapiile în melanom, cancer renal, cancer pulmonar şi limfom Hodgkin.