Numărul copiilor cu autism, în continuă creștere

Numărul copiilor cu autism, în continuă creștere. Specialiștii vor să oprească acest fenomen. 300 de micuți afectați de această tulburare vor fi investigaţi clinic, genetic şi imagistic la Spitalul “prof. dr. Al. Obregia” în cadrul unui proiect cu fonduri norvegiene.

Mulți copii sunt diagnosticați târziu

Faptul că mulți dintre copii sunt diagnosticați la vârstă școlară influențează în rău modul de tratare şi de integrare în mediul şcolar şi ulterior profesional. Obiectivul acestui proiect este acela de recunoaştere precoce şi diagnosticare a autismului. Specialiștii vor să dezvolte și să implementeze un protocol pentru studii genetice şi de neuroimagistică, recomandări centrate pe fiecare pacient în parte.

Medic prima neurologie pediatrică, Spitalul “prof. dr. Al. Obregia”, dr. Magdalena Budișteanu: “Incidența acestei afecțiuni a crescut foarte mult în acest timp. Studii recente ne arată o incidență de 1 la 59 de copii și acest lcuru trebuie să ne atragă atenția și că sunt lucruri care trebuie investigate pentru a opri această incidență. (…) O altă problemă pe care noi o avem de surmontat în acest proiect este implementarea tehnicii de secvenţiere de înaltă rezoluţie care încă nu este disponibilă în România la nivelul întregii ţări. Ea se poate practica doar în câteva centre private în România, deci contra-cost, nu este o investigaţie de care să poată beneficia orice pacient cu tulburarea de spectru autist sau cu altă tulburare de neuro dezvoltare. Dorim să aplicăm această tehnică la pacienţii care vor fi înrolaţi în studiul nostru şi să aducem astfel o contribuţie pentru România, pentru cercetare, cu această tehnologie, la pacienţii cu tulburarea de spectrul autist.”

Numărul copiilor cu autism, în continuă creștere

Din păcate, medicii nu știu câte cazuri sunt în acest moment în România. Tocmai din acest motiv vor să inițieze în cadrul acestui proiect și Registru român pentru tulburarea de spectru autist.

Datele din România sunt contradictorii. Se vorbește despre cifre diferite…de la 15 mii la 30 de mii. Copiii diagnosticați cu autism din România sunt cei care au ajuns într-o insitutie de stat. Astfel încât ei sunt înregistrați în sistemul de asigurări de sănătate și avem acces la diagnostic. Tulburările psihice sunt cele mai stigmantizante tulburări de sănătate și atunci un număr impresionant de persoane nu se adresează sistemelor de sănptate publice. Preferă evaluarea în privat sau preferă chhiar să nu fie evaluați.

Medic în Psihiatria Copilului și Adolescentului, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alex. Obregia”, dr. Florina Rad: „Datele din România sunt contradictorii. Se vorbește despre cifre diferite…de la 15 mii la 30 de mii. Copiii diagnosticați cu autism din România sunt cei care au ajuns într-o instituție de stat. Astfel încât ei sunt înregistrați în sistemul de asigurări de sănătate și avem acces la diagnostic. Tulburările psihice sunt cele mai stigmantizante tulburări de sănătate și atunci un număr impresionant de persoane nu se adresează sistemelor de sănătate publice. Preferă evaluarea în privat sau preferă chhiar să nu fie evaluați.”

Ce își propun specialiștii?

Medic prima neurologie pediatrică, Spitalul “prof. dr. Al. Obregia”, dr. Magdalena Budișteanu: “Ca obiective centrale ale proiectului nostru ne-am propus să îmbunătăţim aceste tehnici de diagnostic, de recunoaştere precoce şi implicit de diagnostic al tulburărilor de spectru autist în populaţia pediatrică din România. Să realizăm un protocol de recunoaştere precoce şi diagnostic precoce al acestei afecţiuni. (…) Să dezvoltăm acest protocol comprehensiv care să cuprindă şi informaţiile genetice şi cele imagistice împreună cu cele clinice pentru a corela cât mai corect aceste informaţii şi a avea o imagine cât mai completă şi mai corectă asupra bolii pacientului, astfel încât să alegem în final cea mai bună strategie terapeutică. Să iniţiem şi acest Registru român pentru tulburarea de spectru autist.”

Proiectul este finanţat din fonduri norvegiene. Are o valoare de 1,5 milioane de euro şi se va implementa, timp de patru ani, la Spitalul Clinic de Psihiatrie “prof. dr. Al. Obregia”.

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Ce sunt imunoterapiile oncologice?

Articolul următor

Cum se țin sub control efectele menopauzei?

Articole în trending