Ministerul Sănătății confirmă cel de-al doilea caz de infectare cu SARS-CoV 2. Este vorba despre unul dintre contacții direcți ai primei persoane care a fost depistată pozitiv la testul RT- PCR.
Contacții direcți izolați la domiciliu
După confirmarea primului caz a fost demarată o anchetă epidemiologică și contacții direcți ai femeii au fost izolați la domiciliu. Cel de-al doilea caz confirmat urmează să fie internat într-o unitate medicală de profil.
Comunicat de presă Ministerul Sănătății: “Ministerul Sănătății confirmă identificarea celui de-al doilea caz de infectare cu noul coronavirus în rândul contacților direcți ai primului caz pozitiv. Este vorba despre o persoană simptomatică, care se află în izolare și care va fi internată astăzi într-o unitate sanitară de boli infecțioase. (…) Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a demarat o anchetă epidemiologică în urma căreia au fost identificați 12 contacți direcți care au fost izolați la domiciliu și li s- au recoltat probe. Ancheta epidemiologică va continua și în perioada următoare, până la identificarea și altor potențiali contacti accidentali, ce vor fi testați, conform metodologiei de caz.”
Ministerul Sănătății confirmă cel de-al doilea caz de infectare cu SARS-CoV 2
Reprezentanții Ministerului spun că dezinfecția spațiilor în care își desfășurau activitatea angajații se va face chiar astăzi.
Comunicat de presă Ministerul Sănătății: “Se va realiza dezinfecția spațiilor unde își desfășura activitatea angajatul MS, precum și contactii acestei persoane. Mai mult, într-o etapă imediat urmatoare se va face încă o dezinfecție a tuturor spatiilor și birourilor din MS și se vor lua masuri suplimentare de protecție a personalului care își desfășoară activitatea în clădirea centrală. Precizăm că, angajata MS este internată într-o unitate sanitară de boli infecțioase.”