Campania de vaccinare anti-HPV ar putea fi extinsă

Campania de vaccinare anti-HPV ar putea fi extinsă. Mai mult, ministrul Sănătății spune că în programul de imunizare ar putea fi incluși și băieții.

România ar putea achiziționa 90 de mii de doze de ser

Ioana Mihăilă a afirmat în cadrul unei dezbateri online pe această temă că și-a vaccinat împotriva HPV fetița și că speră să își imunizeze și băiețelul.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: “Declar cu mândrie că mi-am vaccinat fetiță în a doua zi de când vaccinurile au fost distribuite către direcțiile de sănătate publică și către medicii de familie. Asta după ce am înscris-o pe lista în urmă cu un an și jumătate. Ce le transmit părinților este că și eu, alături de ei, sper să ajung să-mi vaccinez și băiețelul. El are opt ani acum. Cu toată încrederea, așa cum mi-am vaccinat fetița, îmi voi vaccina și băiețelul. Mă bucur că mi-ați ridicat aceste trei probleme și sugestii și mă bucur că  ministerul poate nu doar să răspundă afirmativ acestor propuneri dar să și supraliciteze. Am inițiat solicitările către INSP și Comisiile de specialitate pentru a extinde indicațiile, atât că vârstă cât și că adresare. Astfel încât să fie și băieții și fetele de alte vârste cuprinse în programul de vaccinare.”

Campania de vaccinare anti-HPV ar putea fi extinsă

Mai mult, ministrul susține ideea unei platforme online cu ajutorul căreia înregistrarea în programul de vaccinare să fie mai facilă.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: “Vom iniția discuțiile și cu STS. Ei sunt acum foarte ocupați cu vaccinarea și cu certificatul verde pentru vaccinare. Sperăm că vor înțelege și dumnealor importanța programării mai facile pentru vaccinarea HPV. În plus față de asta, conform acordului cadru pe care ministerul îl are semnat, putem achiziționa încă de anul acesta până la 90,000 de noi doze de vaccin HPV. Sperăm, pe de-o parte, că cererea să fie suficientă și, pe de altă parte, să reușim să alocăm bugetul pentru această suplimentare de doze, astfel încât extinderea indicațiilor, programarea mai ușoară și distribuția la timp și eficientă a vaccinurilor să ducă, toate, la reducerea riscurilor asociate infecției cu virusul HPV.”

 

 

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Vaccinare anti-COVID fără programare la Romexpo

    Articolul următor

    Românii pot afla online dacă plămânii lor prezintă simptomele unui cancer pulmonar

    Articole în trending