90% dintre fetele din UE ar urma să fie vaccinate împotriva HPV până în anul 2030. Este unul dintre principalele obiective ale Planului European privind Lupta cu Cancerul, lansat de Comisia Europeană.
Comisia Europeană prioritizează prevenția în lupta cu cancerul
Comisia Europeană a lansat Planul European privind Lupta cu Cancerul care stabilește o nouă abordare a UE în ceea ce privește prevenirea și tratamentul cancerului. Acesta va aborda întregul parcurs al bolii, de la prevenție la calitatea vieții pacienților cu cancer și a supraviețuitorilor. Specialiștii și-au propus prevenția îmbolnăvirilor de cancer prin acțiuni ce abordează factori de risc cheie. Vorbim despre consumul de tutun. Aici scopul este de a se asigura că mai puțin de 5% din populație utilizează tutun până în 2040. De asemenea, printre obiectivele principale ale acestui plan mai sunt si consumul nociv de alcool sau poluarea mediului și substanțele periculoase. În plus, o campanie “HealthyLifestyle4All” va promova diete sănătoase și activitatea fizică. Planul privind Lupta cu Cancerul este structurat în jurul a patru domenii-cheie de acțiune, cu 10 inițiative importante și acțiuni de sprijin multiple. Acesta va fi pus în aplicare utilizând întreaga gamă de instrumente de finanțare ale Comisiei, în valoare totală de 4 miliarde EUR fiind alocate pentru acțiuni de combatere a cancerului, inclusiv din programul EU4Health, Orizont Europa și programul Europa Digitală.
90% dintre fetele din UE ar urma să fie vaccinate împotriva HPV până în anul 2030
Pentru a preveni cancerele cauzate de infecția HPV, obiectivul Planului privind cancerul este de a vaccina cel puțin 90 % din populația țintă de fete a UE și de a crește semnificativ vaccinarea băieților până în 2030. Obiectivul este acela de elimina cancerul de col uterin și alte tipuri de cancer cauzate de papilomavirusurile umane. Totodată, în Plan este precizată și elaborarea unui nou sistem de depistare a cancerului astfel încât, până în 2025, 90% din populația țintă beneficiază de screening mamar, de cancer cervical și colorectal. Statele membre UE au o oportunitate unică de a accesa finanțare din partea UE pentru a îmbunătăți accesul și infrastructura pentru punerea în aplicare a programelor universale de vaccinare împotriva HPV, care vizează eliminarea și o rată de acoperire vaccinală de 90% în rândul fetelor și băieților.
Lupta cu HPV în România
În 2020, Ministerul Sănătății a reluat vaccinarea gratuită împotriva HPV. Programul a fost demarat în cabinetele medicilor de familie, fiind vaccinate fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care depun cerere de vaccinare la medicii de familie. Până în prezent, au fost vaccinate 16.000 de fete. Anul acesta, programul continuă în același format, astfel că părinții care doresc să își vaccineze fetele trebuie să solicite acest lucru medicilor de familie. Anual, în România, peste 3.300 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin și peste 1.700 pierd lupta cu boala. Totodată, HPV-ul provoacă anual și alte 500 de alte tipuri de cancere: sunt estimate 53 de cazuri de cancer vulvar, 55 de cancer vaginal, 133 de cancer anal și 256 de cancer orofaringian.