OMS recomandă vaccinul AstraZeneca și persoanelor peste 65 de ani

OMS recomandă vaccinul AstraZeneca și  persoanelor peste 65 de ani. Mai mult, specialiștii OMS spun că serul poate fi folosit chiar și în zonele în care există infectări cu noile tulpini.

Recomandat și în zonele în care circulă variante noi de virus

Comitetul de experţi pentru vaccinuri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au făcut aceste recomandări în contextul în care eficacitatea serului a fost pusă la îndoială în ultimele săptămâni. În multe state s-a recomandat folosirea pentru categoriile sub 65 sau chiar sub 55 de ani în lipsa unor date suficiente privind eficacitatea sa pentru persoanele mai în vârstă.

Preşedintele grupului de experţi al OMS, Alejandro Cravioto:  “Persoanele de peste 65 de ani ar trebui să primească vaccinul (…) Nu există niciun motiv să nu recomandăm utilizarea acestuia chiar și în țările care au noile mutații. ”

OMS recomandă vaccinul AstraZeneca și persoanelor peste 65 de ani

De asemenea, experții OMS spun că vaccinul devine mai eficient dacă cele două doze sunt făcute la distanțe mai mari de timp asa cum se întâmplă în Marea Britanie. Pe baza unui studiu, Africa de Sud a evocat  posibilitatea unei eficienţe „limitate” a acestui vaccin împotriva variantei sud-africane, considerată mai contagioasă. Potrivit BBC, datele timpurii din studiile din Africa de Sud au arătat că vaccinul oferă „protecție minimă” împotriva bolilor ușoare și moderate la tineri. Directorul de imunizare al OMS, dr. Katherine O’Brien, este de părere că studiul sud-african este „neconcludent”. Mai mult, aceasta afirmă  că este „plauzibil” că vaccinul va preveni în continuare boala severă. Serul produs de cei de la AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector viral nereplicativ (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane cum să producă proteina Spike unică, specifică virusului care provoacă boala COVID-19.

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    Autoritățile răspund la cele mai frecvente întrebări legate de vaccinarea anti-COVID

    Articolul următor

    90% dintre fetele din UE ar urma să fie vaccinate împotriva HPV până în anul 2030

    Articole în trending