Blocul Operator Central al Spitalului Universitar, redeschis. Cele 11 săli de operație au fost închise multă vreme, dar acum sunt dotate și utilate la cele mai înalte standarde. Reprezentanții unității sanitare spun că aici vor putea fi operați 50 de pacienți în fiecare zi.

Sălile de operație sunt dotate cu aparatură de ultimă generație

Blocul operator are 11 săli dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, 7 spălătoare cu apă sterilă, 2 vestiare pentru personal, degajare pentru spălare instrumentar, depozite de materiale chirurgicale, anestezie, instrumentar steril, sector pre și post operator.

Managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica: “Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București are aparatură comparabilă cu a celor mai mari spitale din lume. Dotarea Blocului Operator Central asigură aplicarea unor tehnici moderne pentru toate specialitățile chirurgicale. Inclusiv abordarea laparoscopică, care are multiple beneficii. Printre care recuperarea rapidă a pacientului, scăderea duratei de spitalizare și a riscului de infecții. Două săli sunt dotate și cu sisteme de înregistrare și transmisie on-line audio/video, de unde intervenția să poată fi transmisă live pentru studenți și medicii rezidenți, urmând ca astfel să trecem cu toții spre partea de telemedicină.”

Blocul Operator Central al Spitalului Universitar, redeschis

Aici vor putea fi operați 50 de pacienți în fiecare zi. Cele 11 săli sunt specializate: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, ortopedie- protezare, chirurgie robotică și politraumă. Sunt și săli generale: 2 săli de urgență din care una de politraumă și 4  săli  de chirurgie generală, ginecologie, chirurgie toracică, ORL, chirurgie plastică și reparatorie. Acestea, practice, dublează capacitatea operatorie a spitalului. Medicii vor putea lucra cu cea mai nouă și modernă aparatură.

Valoarea acestui proiect privind dotarea în integralitate cu aparatură este de 59.260.000 de lei fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat, prin Hotărâre de Guvern. La Spitalul Universitar, de la începutul anului până în prezent, au fost îngrijiți 49.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 85.000 de bolnavi în spitalizare de zi și au fost făcute aproximativ 300.000 de consulturile în UPU și Ambulatoriul Integrat. Dintre bolnavii internați în acest an, aproximativ 30.000 au necesitat intervenții chirurgicale.