Avem suficiente medicamente antivirale. Autoritățile dau asigurări că la nivel național există stocuri de medicamente antivirale specifice pentru gripă. Acestea sunt eliberate în farmaciile cu circuit deschis pe bază de prescripție medicală.

35 de mii de doze de vaccin ajung la medici într-o săptămână

Conform informării ANMDM, la nivel național există stocuri de medicamente antivirale (OSELTAMIVIR). Mai mult, reprezentanții Ministerului Sănătății au finalizat achiziția celor 35 000 de doze de vaccin gripal suplimentare. Noile doze de vaccin gripal vor ajunge în maxim o săptămână la direcțiile de sănătate publică pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Ministrul Sănătății spune că mai sunt disponibile alte  60 de mii de doze de vaccin. Până la data de 26.01.2020 au fost vaccinate antigripal 1.475.494 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sanatatii.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, măsurile de igienă personală. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripă.

Avem suficiente medicamente antivirale

Totodată, specialiștii recomandă evitarea automedicației. Cei care au simptome de gripă trebuie să se adreseze medicului de familie. Acesta poate stabili stabili o eventuală indicație pentru spitalizare, precum și izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei.

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale au încheiat un PROTOCOL  de colaborare. În acest fel va fi monitărizată evoluția epidemiologice determinată de creșterea numărului de cazuri de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ.