A fost aprobat primul medicament pe baza de cannabis

A fost aprobat primul medicament pe baza de cannabis. Comisia Europeană și Agenția Europeană a Medicamentului au decis că Epidyolex poate fi prescris legal în tratarea a două forme severe de epilepsie.

50 de mii de copii din Europa depind de acest medicament

50.000 de copii și tineri din Europa suferă de cele două forme severe de epilepsie. Este vorba despre sindromul Lennox-Gastaut (LGS) și sindromul Dravet. Medicamentul va putea fi prescris numai pacienților cu vârsta mai mare de 2 ani.

Potrivit The Guardian, prima țară din Europa care ar putea autoriza prescrierea Epidyolex ca medicament este Marea Britanie. Și asta pentru că din cei 50 de mii de pacienți aproape 10 mii sunt britanici. Toate celelalte produse pe bază de canabis sunt încadrate ca suplimente alimentare. Medicamentul Epidyolex a fost aprobat inițial în Statele Unite. Acum va putea fi prescris legal și pe teritoriul Uniunii Europene.

La începutul lunii iulie e fost depus în Parlamentul României un proiect de lege care să permită ca pacienții cu boli cronice terminale să poată avea acces la calmante de bază de cannabis.

A fost aprobat primul medicament pe baza de cannabis

Totuși specialiștii în toxicologie spun că acest aspect trebuie dezbătut intens. Lipsa informării poate avea efecte dezastruoase.

Medic primar ATI și șef lucrări la UMF „Carol Davila“, dr Radu Țincu:  “Sunt întrebări care nu au găsit în prezent un răspuns. Acest fapt se poate observa în modalitatea extrem de diferită în care aceste produse au fost aprobate la nivelul Uniunii Europene. Fiecare țară europeană a adoptat propriile reglementări. Întrebările care frământă spațiul european sunt legate de ce preparate să fie aprobate, care să fie modalitatea de administrare sau care sunt indicațiile pentru care canabinoizii pot fi utilizați. Sunt intens discutate și aspecte despre cine poate prescrie aceste medicamente, care va fi modul de prescripție sau care vor fi farmaciile care pot elibera preparatele. Înainte de a aproba utilizarea cannabisului în scop medical sunt necesare o serie de întâlniri cu specialiștii din domeniile medicale care pot utiliza cannabisul. Acestea sunt  menite să evite ceea ce s-a întâmplat, spre exemplu, în Australia. Această țară, după adoptarea cannabisului, s-a găsit în fața unei situații dificile. Medicii au refuzat să prescrie aceste medicamente”.

În toată lumea sunt 45 de țări care permit folosirea canabisului în scopuri medicinale, însă numai în anumite condiții. Canabisul în scop medicinal a fost aprobat prima data în Uruguay în 2013.

 

 

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Explozie de cazuri de rujeolă!

Articolul următor

Infarctul miocardic acut afectează tinerii

Articole în trending