54 de mii de români sunt uciși de AVC în fiecare an. Specialiștii estimează că numărul acestora va crește semnificativ în următorii 15 ani. Mai grav este că vârsta la care apare un AVC este în continuă scădere.  Mai bine de un sfert dintre pacienți au sub 40 de ani.

 România nu acordă un interes major prevenției AVC

Medicii spun că, din păcate, autoritățile de la noi nu acordă un interes major prevenției. Potrivit studiului „The Burden of Stroke in Europe”, România se află pe locul 3 în topul țărilor cu cele mai multe cazuri noi de AVC și pe locul al doilea în topul deceselor și al infirmităților cauzate de această afecțiune, după infarctul miocardic.

Medic neurolog, dr. Dan Mitrea: “Raportul face o radiografie a accidentelor vascular cerebrale în toate țările europene, iar aceste cifre te sperie, indiferent dacă ești medic sau pacient. Ceea ce mi se pare mai îngrijorător este că România încă nu acordă un interes major prevenției AVC-ului. Același studiu arată că doar 1% dintre pacienții români au primit asistență de la unitățile mobile pentru AVC. Este important să avem unități de intervenție rapidă în cazul AVC-ului acut în fiecare județ din țară. Rapiditatea intervenției după un AVC este vitală, dar cel mai eficient tratament rămâne prevenția.”

54 de mii de români sunt uciși de AVC în fiecare an

Numărul mare de accidente vascular cerebrale din România este cauzat de stilul de viață nesănătos, spun specialiștii.  Potrivit studiului citat, 32.5% dintre români au tensiune arterială ridicată, 45,8% au un nivel al colesterolului ridicat și peste 30% fumează în mod regulat.

Medic neurolog, dr. Dan Mitrea: “Am observat că mai bine de un sfert dintre pacienții noștri au vârsta sub 40 de ani. Vârsta de risc pentru AVC este în continuă scădere. OMS susține că accidentul vascular cerebral apare cu 15 ani mai devreme și provoacă mai multe decese persoanelor care trăiesc în țări cu venituri mici și medii. Prevenția este cel mai eficient și mai ieftin tratament și presupune conștientizarea factorilor de risc care duc la un AVC și modificarea stilului de viata. Cea mai buna metoda de analizare a riscurilor fiecarei persoane este vizita la medicul specialist si ecografia Doppler cervico-cerebrala.”

Care sunt factorii de risc?

Studiul Interstroke, realizat în 32 de țări, a arătat care sunt factorii de risc care duc la apariția AVC-ului:

  • Hipertensiunea
  • Fumatul activ
  • Masa corporală peste limita admisă
  • Regim alimentar necorespunzător
  • Sedentarism
  • Diabet
  • Consumul de alcool excesiv
  • Factori psiho-sociali
  • Boli cardiace

AVC reprezintă și o cauză principală a dizabilităților. Datele arată că un procent de 30% dintre pacienții care au supraviețuit unui AVC au rămas cu un handicap pe termen lung. În general, persoanele au simptome fizice sesizabile, însă sunt cazuri în care apar și tulburări ale percepției, memoriei sau ale capacității de a raționa.