1 409 noi cazuri de infectări cu SARS-COV-2. Pe lângă aceste noi cazuri, autoritățile au raportat în ultimele 24 de ore și 32 de decese la pacienți cu COVID-19.
480 de pacienți cu COVID-19 internați la ATI
Potrivit autorităților, două dintre persoanele infectate cu noul coronavirus care au decedat nu prezentau alte boli asociate.
Grupul de Comunicare Strategică: “În intervalul 18.08.2020 (10:00) – 19.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (19 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. (…)Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani. 30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.”
1 409 noi cazuri de infectări cu SARS-COV-2
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.067. Dintre acestea, 480 sunt internate la ATI. Cele mai multe cazuri de noi îmbolnăviri au fost raportate în București, respective 228. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.566.632 de teste. Dintre acestea 24.307 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.765 la cerere. Pe teritoriul României, 9.865 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.603 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.776 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.