Tot mai mulți tineri fac forme grave de COVID-19. Ministrul Sănătății spune că în ultima perioadă a scăzut media de vârstă a persoanelor infectate cu noul coronavirus.
scris de Cristina Oană
România se află în a doua fază a primului val pandemic
Nelu Tătaru afirmă că s-a observat o creștere a numărului de cazuri grave la persoanele relativ tinere.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Suntem în cea de-a doua fază sau a doua cocoaşă a primului val pandemic. După cum aţi putut vedea, în ultima săptămână, se încearcă o stabilizare a numărului de cazuri având acel platou în fierăstrău. Nu ţine doar de noi ca şi sistem medical, iar această pandemie nu se tranşează în spital. Această pandemie se tranşează în prespital. Respectarea unor reguli va duce la scăderea transmiterii în comunitate şi la scăderea numărului de cazuri. În ultima perioadă, avem o scădere a mediei de vârstă a cazurilor infectate, după cum avem şi o creştere a a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere.”
Tot mai mulți tineri fac forme grave de COVID-19
În acest moment, în România, sunt funcționale 1.034 de paturi de terapie intensivă complet echipate pentru patologia COVID-19, spune ministrul Tătaru.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Au dotarea completă pentru patologie COVID, tot ce înseamnă ventilatoare, tot ce înseamnă monitoare, tot ce înseamnă injectomate. Acum trei săptămâni aveam 840 de paturi. Prin operaţionalizare la tot ce înseamnă spitalele care au revenit – Ilfov, Witing, Elias, precum şi celelalte spitale din ţară – am ajuns la 1.034 de paturi. Ieri, în evaluarea pe care am făcut-o, şi în judeţul Bihor, de exemplu, Spitalul Municipal, Spitalul Judeţean, îşi puteau mări capacitatea de paturi de terapie intensivă de la 18 la 35, ambele spitale.”