Sunt bani pentru programele de sănătate. Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, îl contrazice pe premierul Ludovic Orban și spune că sunt bani atât pentru programe cât și pentru salarii.
“Sunt bani și pentru salarii”
Vasile Ciurchea spune că este adevărat că nu sunt bani suficienți, dar sunt bani pentru programele de sănătate.
Președintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea: “Niciodată nu sunt bani pentru un sistem de sănătate. Cum nu sunt în alte părți nu sunt nici la noi suficienți. Dar cu acești bani, gestionați bine, reușim să facem ceea ce trebuie. Susținem programele de sănătate și până la sfârsitul anului și anul viitor. Există șli rectificare, există bugetul viitor este în regulă. Vor fi și bani pentru salarii pentru că în lege spune că trebuie să asiguri salariile, utilitățile și dările către stat toate. Obligatoriu.”
Dimineață premierul Ludovic Orban spunea că nu sunt bani suficienți pentru a susține programele de sănătate până la sfârșitului anului și că nu sunt bani nici pentru salarii.
Sunt sau nu bani?
Premierul României, Ludovic Orban: “În mod evident rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul casei. (…) Şi aşa evident nu sunt bani de salarii. ”
Cât despre deficitul de 4 miliarde la fondul național unic de sănătate, Vasile Ciurchea spune:
Președintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea: “Nu aș vrea să comentez întrebarea dvs. Există o lege a bugetului și toată lumea este obligată să o respecte. Cei care greșesc plătesc.”