Unde vă puteți programa pentru vaccinarea anti-COVID? Persoanele care doresc să se imunizeze se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale.
Centrele de vaccinare, organizate sub mai multe forme
Centrele de vaccinare sunt înfiinţate prin ordin al ministrului Sănătăţii, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, şi vor fi organizate sub mai multe forme:
* Centre de vaccinare fixe;
* Centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formaţiuni mobile, care aparţin Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau Ministerului Apărării Naţionale, respectiv structurilor subordonate acestora;
* Echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locaţii specifice;
* Centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile oraşe, destinate populaţiei generale;
* La nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi tipul vaccinurilor disponibile.
Toate acestea sunt stabilite de către un Ordin adoptat, care prevede normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Unde vă puteți programa pentru vaccinarea anti-COVID?
Potrivit documentului, vaccinarea se va realiza pe baza de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menţine un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise şi perioadei de monitorizare post-vaccinare şi pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin. Persoanele se vor putea programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, după caz. Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor şi/sau personal medico-sanitar care deţine certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR). Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator şi va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecţional (flux unidirecţional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic şi personal medical auxiliar.