Ministrul Sănătății exclude privatizarea sistemului public de sănătate. Vlad Voiculescu a mai spus că nici nu se pune problema desfiinţării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
“Nu se vor închide spitale”
Vlad Voiculescu susține că privatizarea sistemului și desființarea CNAS pot fi considerare subiecte închise.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: “Cu privire la sistemul de finanţare, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu se pune problema desfiinţării Casei Naţionale – pentru că am mai văzut asemenea idei -, trebuie să atragem însă mai mulţi bani în sistem. Şi vom evalua diverse măsuri, de la asigurări complementare până la pilotarea diverselor altor mecanisme de finanţare, pentru a atrage mai mulţi bani în sistem şi a eficientiza, pentru a asigura performanţa instituţiilor care prestează servicii medicale în România, fie că vorbim de medicină de familie, de medicină de ambulatoriu sau spitale.”
Ministrul Sănătății exclude privatizarea sistemului public de sănătate
Într-o declarație de presă, Vlad Voiculescu a susținut că asigurările complementare de sănătate reprezintă o modalitate de atragere a unor fonduri suplimentare.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: “Asigurările complementare de sănătate înseamnă că mai mulţi bani vin către sistem şi o anumită categorie îşi poate achiziţiona aceste asigurări complementare. Asta nu înseamnă cu niciun chip că românii nu vor avea acces gratuit la servicii sanitare din ce în ce mai bune şi vom face în aşa fel încât să fie din ce în ce mai bune. E o măsură de atragere a unor fonduri suplimentare în sistemul naţional de sănătate.”
Noul ministru a ținut să precizeze că nu se pune problema privatizării unor spitale și nici a închiderii lor.