Un centru de donare de plasmă, înființat la Spitalul Gerota. Ministrul de Interne a anunțat că la unitatea medicală din Capitală va funcționa un centru de transfuzii, de donare de sânge și de plasmă.
Cei care s-au vindecat de COVID-19 vor putea dona și aici
Ministrul de Interne susține că în viitor aici va funcționa și o bancă de plasmă de care vor putea beneficia toți românii.
Managerul Spitalului de Urgenţă “Gerota”, dr. Alida Moise: “Spitalul Gerota, un spital de altfel cu tradiţie în lumea medicală din Bucureşti, are în structura organizatorică o unitate de transfuzii căreia îi lipsea, din păcate, un punct de recoltare din cauza faptului că nu am avut suficiente resurse materiale şi mai ales umane care să desfăşoare activităţile aferente centrului de recoltare. Vom intra în posesia, în următoarele zile, a containerelor necesare desfăşurării activităţii care se vor amplasa în imediata vecinătate a spitalului, fără ca această activitate nouă pentru noi să interfereze cu circuitele funcţionale ale spitalului.”
Un centru de donare de plasmă, înființat la Spitalul Gerota
2.500 de români vindecați de COVID-19 au donat plasmă convalescentă în ultimele 6 luni. Aceasta poate ajuta la vindecarea pacienților infectați cu noul coronavirus. Față de media europeană, la noi se donează extrem de puțin.
Ministrul de Interne, Marcel Vela: “„Acest centru va fi în coordonarea a doi medici care au trecut prin coşmarul numit COVID-19 şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a avea rezultate dintre cele mai bune.”
Ministrul a făcut referire la directorul spitalului „Dimitrie Gerota”, dr. Alida Moise și la chestorul de poliţie – medic Dinu Dragomir, directorul Direcţiei Medicale.