Tumoră hepatică gigant operată cu succes! Medicii de la Spitalul Militar din Capitală au reușit să îi salveze viața unui pacient după ce l-au operat și i-au scos o tumoră de aproape 5 kilograme.
Operația a durat 7 ore
Tumora avea o dimensiune de 23/ 20 cm și a cântărit 4.7 kilograme. Pacientul care are 63 de ani nu era cunoscut cu probleme hepatice. Suferă de diabet zaharat tip II şi hipertensiune arterială, însă nici un fel de probleme cunoscute cu ficatul. A venit la medic pentru că nu se mai putea alimenta corect, a slăbit foarte mult și avea o anemie severă. În urma examenelor clinice şi paraclinice, s-a identificat o formaţiune hepatică. Omul avea simptomele de mai sus din cauza efectului de masă generat de formaţiunea tumorală. Echipa medicală, condusă de colonel medic dr. Liviu Mosoia – Plăviciosu, medic primar Chirurgie generală şi specializare în Chirurgia hepatică şi Transplant, a operat timp de șapte ore. Evoluția post operatorie a pacientului a fost una favorabilă astfel încât el a fost externat la 8 zile de la intervenție.
Protocolul operator a constat în adoptarea unei tehnici chirurgicale complexe, deoarece volumul impresionant al tumorii nu a permis mobilizarea ficatului ca în operaţiile standard. Secţionarea ţesutului hepatic s-a realizat după ridicarea ficatului de pe faţa anterioară a venei cave inferioare cu ajutorul unei benzi. Această manevră a permis controlul vascular profund şi secţionarea anatomică a ficatului. După medicii au putut elibera tumora de organele abdominale din jur şi să o scoată din cavitatea abdominală.
Tumoră hepatică gigant operată cu succes!
Aceasta a fost cea mai mare tumoră dintre cele trei de acest gen, operate, anul acesta, de aceeaşi echipă medicală. Toate formaţiunile tumorale hepatice au avut un diametru de peste 18 – 20 cm. Alte două cazuri au fost declarate ca inoperabile, ca urmare a complicaţiilor hepatice generate de extensia tumorală. Astfel, medicul Liviu Mosoia – Plăviciosu atrage atenția că acest tip de tumori se pot dezvolta până la dimensiuni incredibile fără nici un fel de simptomatologie. Aceastea se pot dezvolta atât la pacienții care suferă de o boală hepatică, cum ar fi hepatitele sau ciroză, cât și la cei care nu au în antecedente o boală hepatică. Medicul spune că o simplă ecografie abdominală, efectuată anual, poate fi salvatorie în această patologie.