Tramadolul, risc crescut de hipoglicemie

Tramadolul, risc crescut de hipoglicemie. Oamenii de știință atrag atenția că pacienții care iau  clorhidrat de tramadol au un risc de 10 ori mai mare de a dezvolta hipoglicemie. Analgezicul, utilizat pentru tratarea durerilor moderate sau severe este din ce în ce mai prescris.

Doar metadona mai are un astfel de efect

Cercetătorii de la Universitatea California, din San Diego au realizat un studiu și au ajuns la concluzia că riscul de a dezvolta hipoglicemie este de zece ori mai mare în cazul utilizării de tramadol decât în cazul oricărui alt opioid. Singurul medicament identificat cu efecte comparabile a fost metadona, un opioid folosit în  tratamentul persoanelor care vor să se lase de heroină. Lucrarea a fost publicată în Scientific Reports. În mod evident, pe măsură ce tramadolul a devenit tot mai prescris au apărut tot mai multe raportări ale efectelor sale adverse.

Echipa de cercetare, condusă de Abagyan, profesor de farmacie, a analizat peste 12 milioane de rapoarte din baza de date FDA si AERS. Acestea contorizează rapoartele voluntar depuse ale efectelor adverse care apar în timpul ce pacienții iau un medicament. Perioada studiată a fost între ianuarie 2004 și martie 2019.

Tramadolul, risc crescut de hipoglicemie

Cercetătorul Tigran Makunts: „Impulsul pentru studiu a fost valul spectaculos de creștere a popularității tramadolului și a prescripțiilor pentru acesta. Am vrut să avem date obiective cu privire la efectele adeverse și am dat peste o neașteptată și periculoasă hipoglicemie.”

Legătura dintre tramadol și hipoglicemie a mai apărut în trecut și în cazul testelor făcute pe animale. Hipoglicemia, care este asociată de obicei cu diabetul, poate apărea și la persoanele care nu au această boală. Specialiștii spun că cei care au această afecțiune și nu se tratează pot ajunge la complicații serioase precum pierderea vederii, scăderea calității vieții și chiar la disfuncții cognitive.

Oamenii de știință spun că studiul lor are rolul de a-I avertiza pe medici despre această posibilitate. Mai mult, ei cred că ar fi necesar un studiu clinic mare, randomizat și controlat pentru a stabili definitiv cauzalitatea.

Reacțiile adverse asociate cu tramadolul includ amețeli, greață, dureri de cap și constipație. Acestea sunt efecte secundare comune tuturor opioidelor.

Distribuie acest articol

Articolul precedent

Sorina Pintea vrea să debirocratizeze sistemul

Articolul următor

Premieră medicală naţională!

Articole în trending