Record de noi cazuri de infectări cu noul coronavirus. Am depășit pragul de 1 500 de îmbolnăviri în 24 de ore.
scris de Cristina Oană
1 504 cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2
Autoritățile au raportat 1 504 cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2 în ultimele 24 de ore. De asemenea, 38 de pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat.
Grupul de Comunicare Strategică: “În intervalul 26.08.2020 (10:00) – 27.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 37 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.”
Record de noi cazuri de infectări cu noul coronavirus
Cele mai multe cazuri de noi îmbolnăviri au fost raportate în București, respective 236. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 492 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.730.420 teste. Dintre acestea 25.052 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.151 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.901 la cerere. Pe teritoriul României, 11.351 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.654 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 30.770 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.