Peste 2 milioane de români s-au vaccinat împotriva COVID-19

Peste 2 milioane de români s-au vaccinat împotriva COVID-19. Pragul a fost depășit în această dimineață. Din 27 decembrie și până astăzi s-au administrat 3.050.742 doze.

7 milioane de doze de vaccin ajung în următoarele 2 luni

Potrivit ministrului Sănătății, în următoarele două luni vor ajunge în România peste 7 milioane de doze de vaccin împotriva noului coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: “Putem să scăpăm de pericol prin vaccinare. În următoarele două luni vor veni în România peste 7 milioane de doze de vaccin. Asta înseamnă că o mare parte dintre românii care vor vrea să se vaccineze vor putea să se vaccineze în condiţii cât se poate de decente aproape de casa lor, în perfectă siguranţă. Trebuie doar să vrea şi câteodată să fie ajutaţi să se înscrie şi îi rog pe toţi cei care pot să îi ajute pe alţi semeni, fie că vorbim despre medici de familie, fie că este vorba despre părinţii, bunicii dumneavoastră, fie că este vorba despre vecini, dacă puteţi să îi ajutaţi să se înscrie la vaccinare şi să meargă să se vaccineze. Vor fi destule doze de vaccin în următoarele luni pentru toată lumea.”

Peste 2 milioane de români s-au vaccinat împotriva COVID-19

De altfel, Vlad Voiculescu a precizat încă o dată că vaccinarea este singura variantă prin care vom putea scăpa de pandemie.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: “Singurul fel în care obţinem jos pandemia este acesta, prin vaccinare şi prin protejarea noastră şi a semenilor noştri în perioada imediat următoare. Dacă respectăm măsurile de siguranţă şi nu le-aş mai spune atât restricţii, cât măsuri de siguranţă care să ne protejeze pe noi şi în special pe cei mai vulnerabili pe cei vârstnici, pe cei cu alte boli protejându-i, câştigăm timp pentru vaccinare.”

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    România a încheiat un acord cu Italia pentru transplantul pulmonar

    Articolul următor

    90 de copii infectați cu noul coronavirus sunt internați în spital

    Articole în trending