Nu suntem egali în fața COVID 19

Nu suntem egali în fața COVID 19. Oamenii de știință europeni spun că bărbații sunt mult mai expuși decât femeile în fața noul coronavirus. Un nou studiu scoate la iveală că în sângele bărbaţilor există niveluri mai ridicate dintr-o enzimă cheie care este folosită de SARS-COV-2 pentru a infecta celulele.

Bărbații, mult mai vulnerabili în fața COVID 19 decât femeile

Cercetătorii au observat că pneumonia severă COVID-19, urmată de complicații si deces, este de aproape 2 ori mai frecventă la bărbați decât la femei. Enzima 2 de conversie a angiotensinei (ACE2) se găseşte în inimă, rinichi şi în alte organe. În cazul COVID-19 se crede că aceasta joacă un rol în modul în care infecţia progresează în plămâni. Studiul a fost publicat în European Heart Journal. Aceasta relevă faptul că inhibitorii ACE sau blocanţii receptorilor angiotensinei (ARB), medicamentele prescrise pe scară largă, nu au condus la concentraţii mai mari ale ACE2. Prin urmare, nu ar trebui să crească riscul de COVID-19 în cazul persoanelor care le iau.
Studiul a fost coordonat de profesorul Adriaan Voors de la Centrul Medical Universitar (UMC) din Groningen, Olanda. A analizat mii de bărbați și femei și a măsurat concentraţiile de ACE2 în probe de sânge prelevate de la peste 3.500 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă din unsprezece ţări europene.

Nu suntem egali în fața COVID 19

ACE2 este un receptor de pe suprafaţa celulelor. Acesta se combină cu SARS- COV 2 și îi permite virusului  să intre în celule şi să le infecteze.

Coautor al studiului, medicul Iziah Sama: “Am descoperit că unul dintre cei mai puternici indicatori biologici, ACE2, era mult mai mare la bărbaţi decât la femei. Atunci mi-am dat seama că acest lucru avea potenţialul de a explica de ce bărbaţii au un risc mai mare de deces asociat COVID-19 în comparaţie cu femeile.”

Potrivit oamenilor de știință ACE2 se găsește în plămâni, inimă, rinichi. Dar se găsesc și în ţesuturile care căptuşesc vasele de sânge şi, în niveluri deosebit de ridicate, în testicule. Acest fapt ar putea explica de ce bărbații sunt mult mai sensibili în fața virusului decât femeile.

 

 

Distribuie acest articol

Articolul precedent

După 1 iunie începe testarea națională pentru Covid-19

Articolul următor

Începe testarea bucureștenilor pentru COVID 19

Articole în trending