Mii de bolnavi așteaptă un organ salvator. Transplatul este unica lor șansă și fiecare dintre ei așteaptă cu infrigurare un telefon de la medic. De la începutul anului și până acum au fost făcute 172 de transplanturi de la donatori aflați în moarte cerebrală.

“Fără oxigen nu pot să mă îmbrac”

Adriana Simion are 32 de ani. În urmă cu 8 ani a fost diagnosticată cu enfizem pulmonar și de atunci viața ei a devenit un calvar. Poate respira la o capacitate de 14 procente și este dependentă de aparatul de oxigen.

Adriana Simion, pacientă: “Trebuie să stau permanent la oxigenul portabil și cel de acasă. Anul acesta în februarie am reușit să intru pe lista de așteptare pentru transplant pulmonar. Este foarte greu șă trăiești conectat la un aparat pentru că tot timpul depind de el. Nu mai pot să fac nimic din ce făceam. Și să mă îmbrac este foarte greu pentru mine. Și când mă spăl este foarte greu. Fără oxigen nu pot face lucrurile astea. Și chiar cu oxigen este destul de greu. Tot timpul aștept să sune telefonul și vă dați seama că în momentul când va suna nici nu știu cum o să reacționez.”

Din cele 34 de unități sanitare unde s-ar putea detecta un posibil donator pentru prelevarea de organe numai 14 au făcut acest lucru. Un număr de 210 pacienţi au fost identificaţi în moarte cerebrală, dintre aceştia 65 au devenit donatori, de la începutul anului şi până în prezent.

Mii de bolnavi așteaptă un organ salvator

De la începutul anului și până acum au fost 65 de donatori reali.

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Zamfir: “Număr identificări pacienţi în moarte cerebrală – 210, din care 65 au devenit donatori reali. Rata de refuz este de 22 la sută. În România au fost realizate şase transplanturi de cord, trei de plămân, 48 de ficat, 115 de rinichi, cu organe de la donator în moarte cerebrală. Export către Eurotransplant: cord – 4, plămân – 8 raportări către Eurotransplant, în 4 situaţii nu s-au prelevat, ficat – 1.”

Ministrul Sănătății, Victor Costache:  “Ştiu că am avut un moment acum câţiva ani când a existat un vârf de activitate după care o scădere dramatică . Mi-a părut foarte rău să aud de la una dintre colegele mele de facultate că foarte mulţi coordonatori din transplant, profesionişti foarte buni, apreciaţi au abandonat această activitate. Deci, trebuie să recâştigăm încrederea lor şi să ni-i aducem alături . Sunt foarte multe lucruri de organizat şi de discutat şi vă asigur că va fi o prioritate fără ca aceste cuvinte să fie nişte cuvinte goale. (…) Trebuie făcute centre de prelevare în toate structurile mari care pot să facă acest lucru în condiţii de securitate.”