Intervenții complexe pentru 2 paciente cu cancer mamar. O echipă multidisciplinară de la Spitalul Universitar din Capitală a realizat două mastectomii subcutane cu prezervarea complexului areolo-mamelonar. Imediat medicii le-au făcut celor 2 tinere reconstrucție cu implant. Pacientele au 31, respectiv 33 de ani.
Medicii au folosit tehnica ganglionului santinelă
În cazul pacientei de 31 de ani a fost făcută excezia glandei mamare, cu păstrarea tegumentului, areolei și mamelonului. Intervenția a presupus tehnica “ganglionului santinelă”, care reprezintă una dintre cele mai moderne şi eficiente proceduri existente în chirurgia oncologică.
Medic primar chirurgie generală, dr. Sebastian Grădinaru: “Am făcut tehnica ganglion santinelă, adică au fost scoși doar ganglionii care erau cel mai probabil să fie afectați de tumoră și o limfadenectomie axilară. S-a scos tot țesutul din axilă, deoarece pacienta respectivă mai avea o sectorectomie făcută înainte. Tratamentul cancerului de sân este într-o permanentă schimbare și inovație, iar noi suntem la curent cu schimbările care se fac în protocoale și lucrăm în echipe mixte, totul pentru binele pacientului.”
Pacienta de 33 de ani, pentru că a mai avut o operație înainte cu biopsie excizională în care tumora nu s-a scos complet, a suferit o limfadenectomie axilară.
Intervenții complexe pentru 2 paciente cu cancer mamar
Medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructive, dr Ina Petrescu: “Reconstrucția imediată reprezintă la ora actuală standardul de aur al tratamentului cancerului mamar. În SUUB a devenit o practică obișnuită reconstrucția imediată. Chiar dacă este o intervenție mai dificilă și delicată, în comparație cu reconstrucția secundară, beneficiile sunt evidente: pacienta se trezește din operație cu un sân nou, practic, trauma pierderii sânului este mult diminuată; recuperarea este mult mai rapidă, la fel ca și integrarea socio-profesională, cu impact favorabil asupra calității vieții”.
Anul trecut, la SUUB a fost inaugurat Centrului Integrat pentru Sănătatea Sânului. Aici pacientele pot efectua analize imagistice precum ecografia și mamografia. Pot beneficia și de analize imagistice de înaltă performanță cum ar fi tomografia computerizată, scintigrafia osoasă sau limfoscintigrafia, și, nu în ultimul rând, puncția biopsie cu diagnosticul de certitudine histopatologic și imunohistochimic. Toate aceste analize se fac în funcție de patologia fiecărei paciente și la stricta recomandare a comisiei pluridisciplinare.
