Varianta britanică a SARS-CoV-2 circulă deja în 62% din judeţele ţării. Potrivit unei analize realizată de specialiștii INSP, există o probabilitate mare ca aceasta să cuprindă toată țăra destul de repede.
10 decese înregistrate la pacienți infectați cu tulpina britanică
Institutul de Sănătate Publică atrage atenția că este esențială trasmiterea rapidă a rezultatelor testelor către DSP și INSP pentru realizarea urgentă a anchetelor epidemiologice.
Analiza Institutului Naţional de Sănătate Publică: “Sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea testării prin metoda RT-PCR, utilizând kituri care să ţintească toate cele 3 variante care determină îngrijorare (VOC), urmând ca un set de probe să fie secvenţiate. Este esenţială comunicarea rezultatelor la DSP şi INSP – CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigaţiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice şi a instituirii măsurilor necesare faţă de cazuri şi contacţi, având în vedere transmisibilitatea crescută a acestor variante şi, conform evidenţelor sosite din UK referitoare la varianta B.1.1.7, severitatea mai mare a bolii pe care o generează.(…) În urma anchetelor epidemiologice realizate, Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti (DSP) nu au menţionat nicio legătură epidemiologică identificată pentru 238 de cazuri (62%).”
Varianta britanică a SARS-CoV-2 circulă deja în 62% din judeţele ţării
De la începutul anului au fost comunicate la CNSCBT 849 secvenţieri finalizate până la data de 14 martie inclusiv. Dintre acestea, 381 au fot confirmate cu varianta britanică (linia genetică B.1.1.7), două cu varianta sud-africană (linia genetică B.1.351) şi două cu varianta braziliană (linia genetică P.1). De asemenea, au fost înregistrate până în prezent 10 decese la cazuri confirmate cu varianta britanică. Două au provenit din Bucureşti, trei din Suceava și câte unul din Covasna, Dâmboviţa, Hunedoara, Vâlcea și Vaslui.
Analiza Institutului Naţional de Sănătate Publică: “Media vârstei a fost de 77 de ani, minima de 63, iar maxima de 91 de ani. Opt dintre cazurile decedate (80%) avuseseră condiţii medicale pre-existente, iar pentru alte 2 cazuri acestea nu au fost raportate, însă vârsta (71, respectiv 91 de ani) reprezintă prin ea însăşi un factor de risc pentru severitatea bolii. Niciunul dintre cazurile decedate nu fuseseră vaccinate anti-COVID-19.”