Andrei Baciu: 4.300 de doze de vaccin AstraZeneca au fost puse deoparte câteva zile

4.300 de doze de vaccin AstraZeneca au fost puse deoparte câteva zile ca măsură de maximă precauție, spune vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu.

“Nu sunt motive de îngrijorare”

Mai mult, Andrei Baciu precizează că nu trebuie să existe motive de îngrijorare pentru cei care s-au imunizat cu acest tip de vaccin.

Vicepreședintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Andrei Baciu: “Nu trebuie să existe motive de îngrijorare pentru cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca sau cu alte vaccinuri. Sunt evenimente care s-au suprapus însă fără o relaţie de cauzalitate demonstrată şi ca element principal este faptul că acum câteva minute a început o şedinţă la nivel european cu conducerea tuturor instituţiilor şi agenţiilor naţionale pentru medicamente pentru acest subiect. Când se va termina această şedinţă probabil va exista o comunicare şi oricum noi ne vom întruni la nivelul CNCAV pentru a lua toate deciziile care se impun ca urmare a acestei şedinţei.”

4.300 de doze de vaccin AstraZeneca au fost puse deoparte câteva zile

Oficialul spune că această măsură a fost luată în contextul evenimentului din Italia şi a demersurilor făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Vicepreședintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Andrei Baciu: “Au fost măsuri diferite în diverse ţări – state membre. Noi ce am făcut, am luat o măsură de maximă precauţie pentru 4.300 de doze – le-am pus deoparte câteva zile. (…) Până se finalizează aceste demersuri care au menirea de a înlătura orice fel de dubiu, de suspiciune cu privire la o relaţie de cauzalitate, am decis, cum este şi corect şi responsabil, să punem deoparte aceste 4.300 de doze câteva zile.”

De altfel, aseară, regiunea Piemont din nordul Italiei a anunțat că reia vaccinarea cu serul AstraZeneca. Suspendase administrarea serului după ce un profesor a decedat a doua zi după vaccinare.

    Distribuie acest articol

    Articolul precedent

    INSP: Varianta britanică a SARS-CoV-2 circulă deja în 62% din judeţele ţării

    Articolul următor

    Autoritățile au identificat încă 50 de paturi ATI pentru pacienții COVID în Capitală

    Articole în trending