Echipaj de pe ambulanță amendat la Spitalul Floreasca. Coordonatorul echipei de pe ambulanță a primit 2 000 de lei amendă pentru nerespectarea protocoalelor. Salvatorii au venit tocmai de la Gorj cu pacient și aparținător fără centuri de siguranță. Mai mult, asistentul medical statea lângă sofer și a lăsat pacientul nesupravegheat.

Asistenta nu a stat lângă pacientă

Echipajul din Gorj a adus o pacientă la Spitalul Floreasca.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat: “Aici la Floreasca a sosit o ambulanță din Gorj. Conducătorul auto și asistentul erau în față și fără centuri de protecție care sunt obligatorii. Problema mai gravă era că în spate era pacienta și aparținătoarea fără centuri. Asistentul medical trebuie să stea în spate în cabina medicală. A fost chemat o echipă de control de la Departament și s-a aplicat o amendă de 2 000 de lei pentru șeful echipajului pentru asistent. Acest lucru este necesar. Astfel de măsuri coercitive sunt obligatorii pentru că procedurile există, am vorbit foarte clar și am făcut foarte multe videoconferințe, instruiri instructaje.”

Șeful DSU spune că procedurile există, iar neaplicarea lor aduce astfel de consecințe.

Echipaj de pe ambulanță amendat la Spitalul Floreasca

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat: “Nu poți călătoti cu un pacient în spate și aparținătorul și pacientul neasigurat cu centuri cu nimic. Dacă faci accident moare și el și aparținătorul și asistentul să stea în față lângă sofer. Șeful echipajului, conform hotărârii de Guvern, a fost amendat către echipa de control de la DSU.  Asistentul trebuie să fie în spate și eventual aparținătorul, dacă este opligatoriu să îl ia cu el în ambulanță că și aici sunt reguli, trebuia să fie în față cu șoferul. Nu invers. Nu aparținătorul în spate fără centură cu pacientul și asistentul în față pe un drum lung de la Gorj. Acest lucru este inadmisibil. Din cauza asta am avut cazuri când au deschis ușile și s-au aruncat din ambulanțe pentru că nu erau supravegheați. Din cauza asta am avut probleme la accidente când pacientul a suferit leziuni suplimentare sau chiar grave”.