Dezastru, mizerie și debandadă

Dezastru, mizerie și debandadă. Asta spune ministrul sănătății că a găsit în secția de neurologie a Spitalului Județean Constanța. Sorina Pintea a cerut demiterea asistentei șefe de la neurologie și a celei de la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului după vizita inopinată făcută noaptea trecută.

Lipsă totală de organizare

Ministrul Sănătății spune că în acest spital a găsit o lipsă totală de organizare.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Am fost pe secţiile de neurologie, cardiologie şi pediatrie. Secţia pediatrie este cea mai în regulă, din punct de vedere a colectării deşeurilor periculoase, a aspectului general de curăţenie. Există dezinfectanţi la intrare şi la ieşire din secţie. Dezastru este în Secţia neurologie. Dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală. De remarcat că în toate cele trei secţii lipsesc la intrare materialele de protecţie, echipamentele de protecţie, dar, repet, Secţia neurologie nu este în regulă. (…) În primul rând, la intrarea în secţie nu există dezinfectanţi, în toate saloanele pe care le-am văzut, în sălile de tratament erau nişte prosoape în loc de prosoape de hârtie, care pe lângă că erau prosoape din material, erau şi murdare. Într-un salon care era gol, deci ar fi trebuit să fie curat, aşteptând să primească bolnavii, pardoseala era mizerabilă, era un suport pentru perfuzie, era cu pete de sânge, necurăţat, astea sunt chestiuni care ţin de siguranţa pacientului şi de calitatea îngrijirilor.”

Dezastru, mizerie și debandadă

Sorina Pintea spune că nu mai tolerează povestea cu “merge și așa”.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Am propus schimbarea asistentului şef de pe Secţia neurologie. Dar, în general, directorul de îngrijiri al spitalului are nevoie de un avertisment, pentru că trebuie să supravegheze aceste aspecte. (…) Povestea cu merge şi aşa eu nu o mai tolerez”.

Totuși, ministrul sănătății spune că față de celelalte spitale pe care le-a vizitat inopinat aici lucrurile stau puțin mai bine.

 

Distribuie acest articol

Articolul precedent

“Urgenţa este pentru Urgenţe”

Articolul următor

Doi donatori în moarte cerebrală salvează mai multe vieți

Articole în trending