Date alarmante: 4.016 cazuri noi de persoane cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Și în Capitală a fost înregistrat un record negativ. Sunt 669 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.
686 de persoane infectate sunt internate la terapie intensivă
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.439. Dintre acestea, 686 sunt internate la ATI. Din păcate, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 66 de decese la persoane infectate cu noul coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică: “În intervalul 13.10.2020 (10:00) – 14.10.2020 (10:00) au fost raportate 66 de decese (38 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.”
Date alarmante: 4.016 cazuri noi de persoane cu COVID-19
Capitala se apropie de pragul de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Grupul de Comunicare Strategică: “Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele: București – 2,82, Alba – 2,75, Vâlcea -2,35, Iași – 2,15, Bacău – 2,04, Neamț – 2,10, Teleorman – 1,97, Sălaj – 2,03, Sibiu – 2,01, Caraș-Severin – 1,71, Cluj – 1,95, Brașov – 1,65, Timiș – 1,65, Ilfov – 1,52, Harghita – 1,72, Prahova – 1,66, Arad – 1,55, Dâmbovița – 1,53, Dolj – 1,59. ”
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.899 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.419 la cerere. Pe teritoriul României, 15.843 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.959 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.250 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.