Anemia feriprivă, sângerările rectale, diareea și durerile abdominale nu ar trebui să fie trecute cu vederea – acestea ar putea fi semne timpurii ale unui cancer colorectal, conform ultimelor studii medicale. Cu o creștere alarmantă a incidenței acestei afecțiuni printre tineri și o scădere semnificativă de 40 % în rândul persoanelor de peste 50 de ani, unde programele de screening au avut succes, accentul cade acum pe importanța detectării precoce și a controalelor medicale regulate.
Crește numărul de cazuri de cancer de colon în rândul tinerilor
Medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia laparoscopică avansată, dr. Victor Stefănescu: „În ultimele trei decenii, numărul cazurilor de cancer cu debut precoce la persoane sub 50 de ani a cunoscut o creștere alarmantă. Cazurile de cancer de colon, în special, au înregistrat o creștere de 70% în decurs de 20 de ani la grupa de vârstă sub 39 de ani și aproximativ 1 pacient din 2 dezvoltă metastaze hepatice. Până la a gândi soluțiile terapeutice ar trebui să îi diagnosticăm, pentru că problema în rândul tinerilor este că ei nu se gândesc că sunt bolnavi și uneori nici medicii nu se gândesc deoarece suntem obișnuiți ca pacienții cu cancer colorectal să aibă peste 50 de ani.”
Cele 4 semne precoce ale cancerului colorectal
Pentru că există programe de screening pentru persoanele peste 50 de ani, a scăzut cu aproximativ 40 de procente numărul cazurilor de cancer colorectal. Dar, a crescut mult în rândul tinerilor. Chiar dacă un program de screening nu se justifică este important să fim atenți la propria persoană. Există semne și simptome care pot părea minore, însă în realitate pot ascunde o afecțiune gravă.
Medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia laparoscopică avansată, dr. Victor Stefănescu: “Ultimele studii ne spun că anemia feriprivă, sângerările rectale, diareea si durerile abdominale sunt niște semnale de alarma care ne pot orienta cu mult înainte de a avea un diagnostic clar. Deci, pentru siguranța noastră trebuie să fim proactivi și să începem să investigăm. Când avem un singur semn riscul nu este foarte mare, dar când avem 2, 3 sau chiar 4 care se asociază atunci riscul este de până la 6 ori mai mare. Și trebuie să ne facem timp de un control medical pentru că poate fi salvator. Există testele de depistare a hemoragiilor oculte în scaun care nu sunt greu de făcut. Ulterior, se poate efectua colonoscopie dacă există suspiciunea prezenței unei tumori și după, dacă se confirmă prezența tumorii va trebui să stadializăm boala, să vedem dacă tumora este localizată la nivelul colonului sau rectului sau dacă ea s-a împrăștiat la distanță.”
Soluții terapeutice de avangardă
Tratamentul, în cazul în care tumora este identificată, implică o abordare multidisciplinară.
Medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia laparoscopică avansată, dr. Victor Stefănescu: „Nu întotdeauna trebuie să începem tratamentul cu extirparea tumorii prezente în colon. Mai ales când avem și metastaze hepatice. De foarte multe ori, este mai important să stabilizăm metastazele hepatice și să le operăm într-un prim timp după care ne putem orienta către tumora de colon. Vestea bună este că metodele chirurgicale s-au rafinat foarte mult în ultimii ani. Vorbim de chirurgia minim invazivă și, aici, mă refer la laparoscopie și chirurgia robotică. Cu ajutorul chirurgiei de avangardă reușim să facem operația cu aceeași acuratețe, dacă nu chiar mai bine. Și traumatismul pentru pacient este minim, iar recuperarea mult mai rapidă. Acest lucru este valabil și în cazul metastazelor hepatice care pot fi abordate minim invaziv, dar asta numai după o analiză foarte atentă a cazului”.
Chiar și așa, prevenția rămâne cea mai puternică armă în lupta împotriva cancerului colorectal. Prin conștientizarea simptomelor și prezentarea rapidă la medicul specialist se poate reduce impactul acestei afecțiuni.