Ce analiză ne salvează în caz de cancer colorectal? Una banală și extrem de ieftină, spun specialiștii. Făcut anual, acest test poate depista la timp eventualele formațiuni canceroase.
O analiză cât o sticlă de suc
Potrivit medicilor, cancerul colorectal se vindecă dacă este descoperit la timp. Pentru asta ar trebui să facem anual testul pentru hemoragii oculte de scaun. Și asta chiar dacă nu există motive de îngrijorare.
Preşedintele Societăţii Române de Neurogastroenterologie, prof.univ.dr. Vasile Drug: ”E o analiză obişnuită, o metodă uşor de realizat, neinvazivă, nu e complicată deloc, e precum, să zicem, cea pentru colesterol. Detectarea hemoragiilor oculte este primul pas pentru depistarea cancerului colorectal. Dacă testul este pozitiv, atunci se recomandă ca următorul pas să fie colonoscopia. Această investigaţie se recomandă obligatoriu în cazul persoanelor cu risc familial. Colonoscopia e metoda cea mai bună de diagnostic. O astfel de analiză costă puţin. O sumă modică, pe care o plătim o dată pe an pentru efectuarea acestui test pentru hemoragii oculte ne poate salva viaţa dacă e făcut la timp.”
Ce analiză ne salvează în caz de cancer colorectal?
Preşedintele Societăţii Române de Neurogastroenterologie a mai spus pentru Agerpres că starea noastră de sănătate ar trebui să ne preocupe cu atât mai mult dacă avem peste 50 de ani.
Preşedintele Societăţii Române de Neurogastroenterologie, prof.univ.dr. Vasile Drug: ” Nu trebuie să aşteptăm demararea unui program naţional pentru a ne face investigaţii medicale pentru a vedea care este starea noastră de sănătate. Orice persoană trebuie să ştie că are un risc mai mare de a face cancer dacă are peste vârsta de 50 – 60 de ani. Există posibilitatea de a face screening de cancer colorectal, căruia noi îi spunem screening opportunist. În urma căruia putem depista diferite forme de cancer. Există prevenţie primară, prevenţie secundară, diagnostic precoce. Adică, putem face prevenţie primară, când spunem pacienţilor ce şi cum trebuie să mănânce. Putem să facem prevenţie secundară, adică să depistăm eventualele leziuni precanceroase, le rezolvăm endoscopic şi astfel pacienţii să nu mai ajungă în faza de cancer. De asemenea, în prevenţia secundară urmărim persoanele şi familiile cu risc. Mai există şi diagnosticul precoce, adică dacă diagnosticăm devreme pacientul care în această situaţie are un prognostic foarte bun şi putem ajunge la vindecare totală. Cancerul colorectal se vindecă dacă îl diagnosticăm precoce.”
Cine poate dezvolta un cancer colorectal?
Cele mai predispuse persoane la dezvoltarea de cancer colorectal sunt persoanele care suferă de colon iritabil. Sindromul este o problemă tot mai frecventă a intestinului care cauzează dureri abdominale, constipaţie, diaree, dar pot fi şi perioade alternate ale celor două.
Preşedintele Societăţii Române de Neurogastroenterologie, prof.univ.dr. Vasile Drug: ” Sunt cazuri în care pe unii îi tot supără ceva, dar nu găsesc nicio cauză. Pe altul, de 50-60 de ani, nu îl supără nimic, îşi face o analiză, şi când vine la doctor află că are ditamai cancerul.”
Specialiștii spun că nu există o singură cauză a cancerului de colon. Dar aproape toate cancerele de colon apar mai întâi sub forma unor polipi noncanceroşi. Aceștia se dezvoltă în cancer dacă nu sunt detectaţi şi eliminaţi la timp.